Eat, Pray, Love

Mananca, roaga-te, iubeste… e titlul unei carti pe care am gasit-o a fi incredibil de relationata cu viata a aproximativ 50% din femeile din ziua de azi. Personajul principal al cartii, Liz Gilbert este o femeie puternica, ce pare a se lasa doborata de dezamagiri la inceput, insa urmand calea redescoperirii sinelui, reuseste sa-si gaseasca echilibrul atat psihic cat si fizic. Cu fiecare pagina parcursa, ma afundam tot mai mult in paleta de sentimente redate cu atata grija si atentie, fara a uita nici macar o singura senzatie, in mijlocul unei lumi ce pare a fi ireala, un nucleu de fericire intensa obtinut prin respectarea a catorva reguli simple. Eroina noastra trece prin nenumarate aventuri, se judeca pe ea insasi aproape in fiecare zi, incearca din rasputeri sa-si intareasca spiritul si sa readuca fericirea in viata ei. Este o femeie care a avut puterea sa spuna “Nu mai pot. Aici nu-i de mine” si sa plece in cautarea linistii si echilibrului pe care toti ni-l dorim sa-l atingem.

“Happiness is the consequence of personal effort. You fight for it, strive for it, insist upon it, and sometimes even travel around the world looking for it. You have to participate relentlessly in the manifestations of your own blessings. And once you have achieved a state of happiness, you must never become lax about maintaining it. You must make a mighty effort to keep swimming upward into that happiness forever, to stay afloat on top of it.”

 

Past Perfect

Au trecut… mintea refuza sa accepte nuanta de trecut a unor momente ce trebuiau sa continue sa mai fie cel putin o parte buna din prezent si viitor, ochii refuza sa se mai inchida pentru ca atunci cand o fac, prin gand zboara numai amintiri frumoase ce se cer a fi retraite pentru ca parfumul lor inca mai persista in aerul dulce al diminetii. Buzele isi amintesc amprenta dulce-amaruie a unei atingeri ce s-a pierdut in ceata si fum, iar pielea resimte mangaierea suava a ultimei clipe de romantism. Ochii privesc spre viitor cu teama dar si cu speranta, dar mintea insista sa se intoarca in trecut si de fiecare data cand apare cate ceva asemanator cu o situatie de atunci, substanta memoriei se infiltreaza prin toate cotloanele mintii si readuce in prim plan visul de vara ce-a fost si n-o sa mai fie. Urechile aud un cantec linistit venit dintr-o lume perfecta, un moment in timp care a inghetat sub forma unei picaturi de dor. Fiecare dimineata aduce cu ea zarva unor voci trezite din amintire, sunetul cristalin al unui prim te iubesc, mireasma unei secunde de imbratisare inainte de plecare si picatura unei lacrimi pe un obraz palid atunci cand ai constatat ca e ultima data cand ai sa mai vezi si ai sa mai simti ceea ce te facea sa fii atat de bun cu tine si cu ceilalti. Fiecare om ce calca cu pasi mari sau mici si marunti, prin viata ta, isi lasa amprenta in pamantul schimbarii tale ca persoana, de aceea fiecare om ce trece prin drumul tau trebuie tratat cu respect si dragoste, iar la plecare, desi tristetea despartirii iti va intrerupe echilibrul pentru un minut, nu uita ca ti-a lasat ceva, poate ceva modest, poate ceva magnific, dar cu siguranta ceva ce merita asezat frumos in sertarul amintirilor. Am primit atat de multe si sunt atat de recunoscatoare si chiar de doare uneori cand stiu ca se termina, fantasma momentelor frumoase ce-au schimbat o particica din mine revine si ma incalzeste ca un foc de lemne aprins intr-un semineu, ca o raza de lumina ce patrunde printr-un nor atunci cand se crapa de ziua, ca un rasarit de soare pe care n-am reusit sa-l vedem impreuna.

Dosarul Capri

Dosarul Capri este povestea lui Lola Salvia d’Acquaviva, o ducesa ce se refugiaza in frumoasa insula Capri, unde incepe o corespondenta aproape zilnica cu un anume Simon Parks din Ladbroke Grove, acesta din urma oferindu-si ajutorul, la inceput, in incercarea Lolei de a scrie o carte, urmand prin a o insoti apoi, virtual, prin mai toate pataniile sale. In carte,  urmarim doar partea Lolei din corespondenta, in speta email-urile trimise de ea catre Simon care debordeaza de felurite sentimente in functie de starile pe care ducesa le parcurge de-alungul unei perioade de timp destul de grele din viata sa. Lola se avanta in misterele orasului incepand prin a-si dori sa scrie o carte despre viata tumultoasa a unui conte din imprejurimi, sfarsind mai apoi prin a-si folosi imaginatia la maxim si a crea tot felul de scenarii ciudate despre o anume moarte tragica a unui baietel din zona. In scrisorile virtuale, trimise de  Lola lui Simon, gasim, daca privim mai cu atentie, toata paleta de sentimente umane ce pot lua parte la batalia ce se da intr-o femeie, intre  caracterul acesteia si cele mai pregnante trasaturi de personalitate. Teoretic, cartea spune povestea ducesei folosind propriile-i cuvinte, emotii si trairi, nu exista un narator propriu-zis in afara de ducesa,  doar   colectia maricica de scrisorele virtuale ale acesteia. Povestea se desfasoara suficient de rapid incat Lola reuseste sa treaca de la cald la rece, de la calm la nervozitate, toate acestea aducandu-i totusi, cum probabil ne asteptam cand vine vorba de cliseuri, un final fericit. Ea reuseste sa-si refaca mariajul( lipsa afectiunii din partea sotului sau fiind principalul motiv pentru care ducesa se refugiaza pe insula la vila stramosilor sai), dupa ce trece prin mai multe incercari demne de un roman de dragoste.  Stilul naratiunii este unul simplut, usor, de vara, care nu da mari batai de cap. Singura mea dezamagire este ca nu gasesc mai multe descrieri ale peisajului din Capri, sunt absolut sigura ca ar fi imbogatit cartea fara sa-i strice din valoare. Daca doriti o lectura usoara, de plaja, intinsi pe sezlong si cu piciorusele in nisip, Dosarul Capri isi duce la bun sfarsit scopul de a intretine o atmosfera relaxanta. 

Write your way to freedom

Scriu si zilele se succed una dupa alta, scriu si norii se umfla pufosi pe cer, acoperind maretul soare ce ne imprastie atatea raze de lumina. Vantul bate printre ramuri iar eu scriu, despre mine, despre noi, despre ce visez, despre ce vreau, ce gandesc, ce cred, ce sper. Despre speranta, desre dezamagiri, despre putere si curaj, despre stabilitate, despre responsabilitate, bucurii, intamplari, incredere, calm, caldura, zambete, oameni. Cand scriu, sufletul imi zboara la mii de metri inaltime, pluteste incet deasupra printre stele, lasand in urma-i o dara de zambet. Cand scriu, mintea imi calatoreste intr-o mie de locuri peste tot in lume, fiindca pot ajunge oriunde imi doresc cu viteza gandului. Scriu si sufletul mi se despovareaza, curg siruri intregi de cuvinte ce formeaza fraze lungi impregnate cu o calma adiere a unui parfum de sentiment. Aripile mi se deschid si ma poarta peste mari si tari, peste peisaje calde de vara sau inghetate de iarna, printre zapezi si ploi, prin soare si vant, uragane si furtuni de nisip. Cand scriu, viata mi se asterne in fata doar la o atingere de tasta, sentimentele si trasaturile imaginare ale caracterului meu se alatura intr-un conjunct buchet de senzatii aromate, iar firele de timp ce ne hotarasc viitorul se imprastie printre clipe. Cand scriu, intregul Eu poate sa strige atat de tare incat sa poata fi auzit de cealalta parte a continentului, de urechile tuturor celor binevoitori sa asculte. Scriu si visul mi se implineste odata cu speranta ca vor mai fi si alte vise ce vor veni si se vor implini curand. Scriu si daruiesc o parte din mine celor ce citesc, iar eu primesc inapoi liniste, libertate si calm. Redobandesc esenta acalmiei ce vine din interior, eliberez monstrii sacri ai cosmarurilor din copilarie si readuc la viata ingerii ce stau la baza lumii noastre. Cand scriu, un torent de dragoste umple aceste foi virtuale, dandu-mi mie singura si cea mai frumoasa atingere de zambet.

“Scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau, pe care, altfel le ia vantul” Nicolae Iorga

Fantasy

Sometimes I miss you

Awards for life

Parca  incep sa-si revina simturile de la ultima agitatie pe care am simtit-o printre puternicele note de heavy metal si zgomote de fond ascunse de urechile noastre umile. Dimineata aduce cu ea inspiratie si veselie, chiar de-i numai pe jumate completa, lucrurile mici se incapataneaza sa iasa in evidenta, sa ma faca sa le apreciez, si vin toate una dupa alta. O raza de noroc, un gram de apreciere pentru munca depusa de-alungul anilor de cand scriu pe foi de hartie sau pe foi virtuale. Oamenii se schimba, parerile se schimba, lucrurile se schimba, gandesti pozitiv si atragi pozitivitate in jurul tau ca un magnet. Razi si zambetul tau lumineaza incaperea fiindca toti zambim in aceeasi limba, toti iubim in aceeasi limba.  Nu o sa-mi ingadui sa ma las purtata de tristetea si ura ce se zareste in ochii unora cum n-o sa ma las frustrata de mizeriile ce le aud si vad zilnic prin lume. E un fragment frumos din viata mea, n-as fi crezut ca o sa ma bucur atat de mult pentru atat de putin, cu pasi mici ma indrept spre o schimbare totala ce ma va face sa urc pe dealul acela de unde se vede soarele mai aproape de suflet.

Inspired

Zilele astea ma inspir din natura, fur ganduri si vise de la oameni dragi ce ma inconjoara, cant un cantec de inceput de vara, dansez pe muzica anilor ce vor veni, ma plimb prin ploaia sufletelor noastre, zbor printre frunzele de castan, alerg printr-un camp de maci si privesc stelele din coltul fericirii mele. Lucrurile nu se aseaza mereu pe fagasul pe care ni-l propunem, ele nu poarta haina implinirii intotdeauna insa, pot aduce raze de zambet pe fetele noastre chiar daca nu ne implinesc complet. Nota de baza din buchetul parfumat nu este cea a dezamagirii ci cea a sperantei si a dorintei de a face din noi oameni mai buni, mai calzi, mai increzatori. In fiecare zi invatam sa ne bucuram de noi insine, impreuna sau separat, de ceea ce putem construi si de ceea ce cladim pentru un viitor mai bun, in fiecare zi ne inconjuram de veselie si de lumina, chiar daca afara ploua si norii s-au adunat pe cer. Suntem fiinte vii si ne rezervam dreptul de a visa, de a trai, de a canta, de a ne bucura de lucrurile mici ce isi croiesc drum printre actiunile noastre de zi cu zi. Privim partea plina a paharului fiindca orice gol trebuie umplut, suntem puternici caci  zidul  creat respinge durerea si suferinta adusa de ceilalti, suntem sensibili pentru ca zidul are mici crapaturi pe unde pot intra oricand ramasite de ura si durere pana intr-o zi cand vom avea puterea sa ne aparam fara acest zid si vom accepta in viata noastra si raul si binele ca pe ceva deja parte din noi. Vom deveni mai rezistenti si vom invata din greseli dar nu vom respinge niciodata binele de teama raului. Vom trai vieti complete si vom iubi la fel de mult oricare firmitura de om ce-si va face simtita prezenta in viata noastra. Candva, voi scrie aici o poveste despre cum fetita mica imbracata in rochita in carouri a devenit un om matur caruia nu-i mai este frica sa-si asume riscuri.