Il primo amore non si scorda mai

In toata ceata zilelor de iarna spre primavara, sub norii grosi de fum si cenusa ce inconjoara portile imaginatiei mele se ascunde ultima raza de soare ce incalzeste subtil portiunea de suflet ce-a mai ramas in urma revolutiei inimilor. Zilele astea ma simt o forma fara fond, o gura fara zambet, un cer fara soare. Ma simt confuz de indecisa, de parca nuantele de roz din viata mea se ratacesc in codrul intunecat al sentimentelor. Imi lipsesc anumite lucruri, imi lipsesc secundele de rabdare si minutele de incordare, ba chiar imi lipsesc visele si certurile.  As vrea sa opresc timpul, sa-l intorc, sa rasucesc cheita cu cativa ani in urma, sa pot schimba toate neintelegerile si sa ma bucur de timp mai mult. Am avut timp suficient sa iubesc, sa rad si n-am profitat de el. M-as intoarce atunci la prima intalnire, primul sarut, la prima privire si prima minciuna, primul zambet si prima atingere. M-as intoarce si m-as bucura de fiecare secunda ce s-a incapatanat sa fuga, m-as bucura de noi cei de mult, amatori in arta dragostei. Parca n-am simtit suficient de tare apropierea ce trebuia sa urmeze, rupand lanturile unei normalitati ce ne-a fortat sa mentinem distanta. Parca n-am stiut sa pretuiesc ce avea sa fie singurul lucru dupa care tanjesc acum. Oare se vor mai intoarce clipele frumoase de care ne-am despartit atat de rece? Sau vor veni altele noi mai curajoase si lipsite de tacere dar nu si de sentiment? Oare ne vom mai vedea mio bello amore?

Astazi

Intr-o seara de octombrie… afara ploua dar nu-i frig, e o racoare suportabila, in casa-i cald, matza se incolaceste fericita in bratele mele, muzica se aude in surdina…in aer pluteste veselie, un strop de fericire. Se pare ca pana la urma tot raul e spre bine, lucrurile au un mod de a se schimba in bine atunci cand nu esti atent. Am ramas cu doruri multe, ganduri cand frumoase cand mai putin frumoase, umbre din trecut ce salasluiesc prin prezent dar nu mai pot afecta si o tacere de catifea. Ce-ar fi viata daca n-ar fi doruri? Mi-e dor sa-mi fie dor, mi-e dor de secunda care a trecut, de minutele in care aud cuvinte frumoase si privesc zambete dulci. Se lasa linistea si afara ropoteste ploaia, uneori stau la fereastra ca o muza din povestile misterioase din trecut si privesc cu nostalgie dar si cu speranta, astazi insa ma cuprinde o emotie pentru un nou inceput, un inceput pentru care m-am pregatit din timp, un inceput cu sunete si parfumuri suave de dragoste. Astazi e o zi frumoasa! Pentru ca marcheaza o secunda de fericire, un minut de speranta si o ora de schimbare…

tu poti schimba tacerea in cuvinte

Trec ore in sir, una dupa alta intr-o enumerare fara sfarsit al zilelor calde , razele soarelui imi bat in geam si dimineata aduce cu ea zambetul primei zile in care gandul de dor ma cuprinde ca un fior rece de primavara. Azi pastrez in cutiuta cu zambete inca unul pe care l-am adaugat recent si pe care doar tu mi-l aduci pe buze. Gandul ca va mai trece o secunda in care am sa visez la plenitudinea momentelor care vin si pleaca si lasa in urma lor o soapta ca un vanticel umed de vara, cum ca intr-o lume plina de griuri , rasar doua raze colorate in nuantele curcubeului la capatul caruia regasesc fericirea. Nu stiu cum de n-am vazut pana acum , cum de n-am vazut mirarea din ochii tai frumosi, cum de n-am oranduit pe raftul amintirilor mele, toate clipele petrecute intr-o beatitudine completa. Uneori , desi cuvintele-ti sunt reci, parca imi vorbesti intr-o limba pe care numai eu o cunosc, parca imi soptesti cuvintele ce vreau sa le aud. Totusi, esti doar un vant care trece, matura tot in calea sa si apoi lasa in urma doar tristeti. Nu mai vreau sa-mi incetosezi mintea cu infinitele tale dorinte si nu mai vreau sa-mi dai sa gust din aparent dulcele nectar al dragostei tale. Pentru ca stii ce-mi doresc, stii ce gandesc, stii ce simt si ce ma doare si nu accept sa fiu atat de vulnerabila in fata nimanui. Cu toate astea…

I’ll be

Caut, cauti, cautam, dragostea aceea mare pe care o vedem in filme, caut sentimentul acela ce ma umple de fericire, caut fluturasii aceia ce zboara nestingheriti prin stomac, starea aceea de beatitudine, de neliniste placuta, de agitatie permanenta, de necunoastere. Senzatia aceea ce nu poate fii descrisa in cuvinte, fantezia visurilor mele, cantecul unei intregi vieti de asteptari si de dorinta de a avea mai mult, nemultumita de sentimentul ce incet incet isi face loc spre departari stranii. Cautam fericirea si nu stiam ca poate e in fata mea, nici acum poate nu stiu.  Desi am un presentiment ciudat ca e langa mine, ca zambetul acela ce-l caut , ce-mi insenineaza zilele e langa mine, e atat de aproape ca parca ii simt atingerea catifelata, si parfumul zilelor de ieri si de maine le simt in preajma mea , urmarindu-ma neincetat ora de ora, clipa de clipa. Mangaierea aceea electrizanta, ce da fiori in tot corpul, o simt uneori pe spate, e ca si cum as fi atinsa de un inger, iar gandul ca poate fericirea sta chiar langa mine in momentele de meditatie, e covarsitor. Si totusi parca totul pare atat de complicat, iar sentimentul ce ma cuprinde e unul de liniste, de siguranta, de nimic si totusi de nenumarate. Eeh zile ce trec si poarta cu ele si clipa mea de fericire, oameni ce trec prin viata mea si imi lasa cate o bucatica din gandurile lor.  Inca mai simt acest ceva ce nu stiu cum sa-l denumesc, si astazi il accept ca pe o parte din mine. Imi lipsesti…

P.S : Tu ce faci cand ti-e dor?

Sabrina (La vie en rose)

“It is the French way of saying : I’m looking at the world through rose coloured glasses”… Asa incepe schimbarea unei domnisoare intr-o adevarata doamna, Sabrina se intoarce acasa cu dorinta arzatoare de a trai viata asa cum se cere traita, fara teama de-a face greseli, fara gandul ca poate maine va fi rau… Pornita pe una din caile pe care le-a visat, dorind sa fie cat mai aproape de omul pe care de mica si-a imaginat ca-l iubeste si invaluita in parfumul iubirii fata de el se foloseste de toate farmecele unei femei ca sa-l atraga. El e fascinat de copila devenita femeie insa e legat intr-o logodna de dragul afacerilor, totusi decide sa renunte la tot pentru ea. Intre timp fratele lui incearca s-o indeparteze si in incercarea sa de-a o tine departe de el, reuseste el insusi sa indragosteasca de ea… Ahh l’amour… filmele vechi, Sabrina pe o coloana sonora Edith Piaf, aproape ca m-a facut sa ma simt si eu indragostita, e o senzatie minunata sa poti viziona un film care sa te lase indragostit… Numai filmele vechi fac asta si-mi pare tare rau ca n-am apucat sa scriu si de restul filmelor ce le-am vizionat. Oficial fan Audrey Hepburn, am facut un maraton de filme : Love in the afternoon, Sabrina, Paris when it sizzles, War and peace…etc.Wish you could see it too…Vous voyez la vie en rose

“Deux yeux qui font baiser les miens, un rire qui se perd sur sa bouche voila le portrait sans retouche de l’homme auquel, j’appartiens”

Gradina de irisi

Mi-as dori sa pot sa fiu o persoana hotarata….mi-as dori acum sa stiu ce vreau. Ma aflu intr-un loc frumos, intr-o gradina plina de irisi violeti, in jur miroase a primavara, prima primavara fericita din viata mea, stau in mijlocul gradinii si incerc sa ma decid: sa raman aici si sa nu ma mai gandesc la lumea de afara, sau sa ma ridic in picioare si sa infrunt pericolele ce mi se abat in cale?  As vrea sa ies…dar mi-e teama ca florile se vor usca, mi-e teama ca nu va mai fi nimeni sa aiba grija de ele si voi pierde oaza mea de liniste. Incerc sa compar, sa cantaresc, gandurile-mi zboara spre trecut, accept trecutul ca fiind o parte din mine si totodata sunt clipe cand ma pierd in el…Am un prezent minunat, nici daca as putea nu as cere mai mult de atat…Mi se pare ca traiesc un vis, pasesc pe samburi si petale de adevar, briza calma  imi mangaie parul…si un zambet siret imi lumineaza fiecare secunda de pe ceas…Iarasi trebuie sa aleg, iarasi trebuie sa fac planuri…nu, eu nu fac planuri…incerc sa nu fac. Oare daca m-as opri din drum s-ar stinge flacara asta purpurie care straluceste inaintea mea? Oare daca as renunta la partea aia din mine care-mi spune sa ma las dusa de vantul lin, as fi mai fericita? Ar fi mai bine sa raman in gradina mea, sa plutesc pe nori si sa las sa cada roua de dimineata peste zambetul acela ce mi-e atat de drag?  Cat se mai merita in ziua de azi sa fii sensibil si sa iubesti?

Because you loved me

Melancolica….iar, ma gandesc la copilarie, la prima dragoste, la primul sarut adevarat, si mi se face dor…din nou de cineva, de cineva departe de tot de mine, atat de departe incat sa nu pot sa-i aud vocea, nu pot sa-i simt parfumul , nu pot sa-i sarut buzele…Suna trist, suna copilaresc, suna stupid, nici nu stiu si nu-mi pasa cum suna….eu stiu ca mi-e dor, ca soarta asta potrivnica ne-a rupt unul de celalalt cand aveam nevoie mai multa…nu stiu ce simti tu acum, cand ma vezi….eu nu simt decat o tristete crunta si un dor nemarginit. Si atat!

Scris pe file galbene

Afara e rece, fulgi de zapada cad grei pe caldaram, formeaza o patura de zapada pufoasa, e liniste…In casa e cald si bine, priveste pe geam ingandurata, priveste la nori, la stele, la intuneric, si-a dat seama ca nu o sa vada niciodata luminita aia de la capatul tunelului, pentru ea e pierduta in vant ca si bucatelele de fericire ce se ratacesc pe drum. Franturi de versuri dintr-un poem de Edgar Alan Poe  se recita in memoria ei, un cantec melancolic de iarna rasuna in boxe, un freamat se aude in departare…parca ar fi un strigat mut al unei inimi.  O inima ce a incetat sa mai spere si ce s-a conformat cu tirada zilnica de intrebari fara raspuns. Asta seara , ea priveste trista pe geam, amintindu-si de viata ei trecuta, amintindu-si de clipe ce nu se vor mai intoarce niciodata si de oameni pe care i-a pierdut definitiv. Ii este frica, frica de cei ce apar in viata ei , de cei ce par a fi suflete bune dar care ascund secrete terifiante, nu stie sa se proteje singura, are nevoie intotdeauna de cineva care sa-i fie protector, nu stie cat este de puternica de fapt fiindca se subestimeaza , se simte sensibila si prea calda pentru o lume plina de cadavre reci. Vrea sa primeasca si sa culeaga amintiri frumoase, pe care le aduna si le leaga intr-un caiet vechi cu pagini galbene, culege tot ce-i frumos, pur , tot ce-i inspira fericire, vise, basme. Isi daruieste increderea tuturor celor ce o admira si celor ce o urasc, daruieste fiecarei persoane importante din viata ei, o parte din inima sa…a daruit insa atat de mult, incat i-au mai ramas cateva bucatele de inima, nu stie ce sa faca in continuare…cu riscul de a pierde toata inima, va mai continua sa daruiasca, poate in timp va primi inapoi tot ceea ce cu drag a oferit, si candva, inima ei o sa fie intreaga din nou. Astazi a daruit ultima piesa din suflet….ti-a daruit-o tie…iar tu…nu ai stiut ce sa faci cu ea fiindca tu nu stii sa iubesti. Ai frant ultima piesa din inima ei…De azi ea nu mai poate darui!

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon’s that is dreaming,
And the lamp-light o’er him streaming throws his shadow on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted – nevermore!

Romantism….sau nu?

Am vizionat filmul I hate Valentine’s Day…si da mi-a venit o idee de articol, cele mai bune idei imi vin cand urmaresc filme dragute. Si m-am gandit ca ar merge o mica dezbatere. Sa va spun despre ce e vorba: romantismul! Mai exista sau nu? Vizionam filme cu si despre dragoste, dragostea romantica (oops o fi un pleonasm? ). In fiecare film tipul si tipa ies la cateva intalniri, el o impresioneaza cu duzini de trandafiri si bomboane de ciocolata, ea e “mesmerized” de actele lui de romantism si se indragostesc….nimeni n-arata ce se intampla in continuare. Niciun film nu spune ca intr-o relatie sunt si rele nu numai fantezii copilaresti, caci asta-i romantismul….ceva copilaresc, naiv, si totusi toate ne dorim sa vedem gesturi romantice, fie ele si simpla atingere a unei petale de flori in palma sau niste amarate de bomboane de ciocolata….sigur ca ti le poti cumpara singura , dar ce rost mai au? Nimic nu se compara cu sentimentul ca le primesti de la el. Pana si un minuscul breloc de chei conteaza, caci e de la el. Romantismul nu inseamna gesturi marete, inseamna gesturi mici care conteaza, inseamna gesturi din suflet, pline de sentiment. Si-atunci ma intreb….unde a disparut ? De ce voi, barbatii, ati pierdut aceasta trasatura , unde au disparut gesturile cavaleresti? Stiu, o sa spuneti ca si femeile s-au schimbat , ca au devenit materialiste, rele, profitoare, crude, asa e; si e trist, e trist ca s-au pierdut valorile omenirii, ca s-au dus sentimentele si ca traim intr-o lume atat de apatica si greu de suportat. Ne ducem zilele una cate una, gandidu-ne numai ca si ziua urmatoare va fi la fel ca cea de ieri, unde trebuie doar sa mergem la serviciu si inapoi. Ia-ti un moment pentru tine, fa o plimbare in parc, indragosteste-te de o fata frumoasa, culege o floare, culca-te pe iarba, priveste cerul si admira soarele. Zambeste, oricat de negru ti-ar fi sufletul zambeste, oricat te doare ca n-ai de mancare pe masa, incearca sa zambesti, pentru o secunda din viata ta vei uita de tot ce e rau si vei simti fericire. Nu irosi nicio clipa din ea, e pe cale de disparitie….haideti sa n-o lasam sa piara. Si nu, nu vorbesc asa fiindca sunt fericita, caci poate in sufletul meu se ascund multe dureri, dar nu mai vreau sa le simt….vreau sa-mi colorez propriul cer. Opreste-te si admira lumea din jurul tau, e o minune ca traiesti! Romantic sau nu?

Ce-a mai ramas

Printre picaturile ce curg din cer, ce-a mai ramas, dupa fulgerele ce lumineaza pamantul innecat in lacrimi, ce-a mai ramas din roua calda din diminetile cu soare, ce-a mai ramas din lumina soarelui ce incalzea chipurile trecatorilor, pe drumul lor spre glorie, ce-a mai ramas din ultimul strop de afectiune ce exista intre acei doi oameni ce se iubeau atat de mult candva? Nimic…a mai ramas…nimic. Vantul a maturat toate frunzele ce impodobeau copacii simtirii lor, ploaia a stins focul iubirii lor, nisipul a acoperit cu fasii de matase ultima lor imbratisare. S-au despartit precum frunzele de copaci, precum semintele de mac ce zboara in atmosfera, precum norii dupa ploaie. Au lasat in urma amintirile primelor clipe impreuna, primul sarut, prima noapte de dragoste, s-au despartit cu tristete in suflet, dupa o perioada in care inca mai sperau unul la celalalt, iubirea lor s-a frant cum se frange o ramura de pin in bataia vantului. Ce-a mai ramas? Nimic? Au mai ramas zambetele pe care le-au impartit impreuna, au mai ramas privirile tandre ce si le aruncau pe furis pe strada, au mai ramas dusurile calde ce le faceau amandoi si spuma capuccino-ului ce-l beau impreuna in dimineatile calde de vara pe canapeaua din bucatarie. Au ramas saruturile dulci ce si le furau de fiecare data cand ieseau , plimbandu-se mana in mana pe aleile din jurul parcului lor drag, si caldura sufleteasca , a mai ramas primul “te iubesc” spus in seara de Anul Nou. S-a terminat frumoasa lor istorie , au ramas prieteni, poate….viitorul le va arata daca si cu ce au gresit. Urme de lacrimi au mai ramas pe obrazul ei, le sterse repede , caci ele insemnau sfarsitul si ea nu vroia sfarsitul, mai ales acum ca venea un nou inceput, poate mai cald si mai luminos decat cel ce-a fost candva. Continua sa-i ceara lui Dumnezeu speranta, sanatate si pofta de viata atat pentru ea cat si pentru el.  El merita ce e mai bun pe lumea asta, fiindca a facut-o sa zambeasca atunci cand credea ca toata lumea ei s-a prabusit  si nu putea sa respire. Multumesc, ai fost un inger bun si sper sa gasesti pe aleile drumului tau un suflet care sa-ti daruiasca ce mi-ai daruit tu mie.