Un joc de sah

Privesc trist spre taste, gandindu-ma ce lucruri minunate sa mai spun. Degetele alearga peste randuri, se impleticesc in ganduri. Reusesc se redau cateva cuvinte banale, care nu ajung sa caracterizeze nici macar o jumatate din ceea ce simt. Zilele se succed una dupa alta intr-o imbratisare trista dinaintea unei despartirii, iar mirosul clipelor amintite se duce incet odata cu o pala de vant ce adie usor. Imi pun atatea intrebari la care nu gasesc raspuns pentru ca uneori raspunsul e prea greu de tolerat, de suportat. E clar acum, mai clar ca niciodata, e limpede. Viata e simpla si nu necesita ore in sir de filozofare asupra ei, trebuite traita cu rau cu bine, chiar si atunci cand simti ca se rupe o parte din tine pentru ca a trebuit sa renunti la ceva ce-i era drag inimii tale. Nici atunci, in toata dorinta de abandon si sentimentul de ura fata de toti si toate, cand a secat ultima lacrima si s-a auzit ultimul strigat de ajutor, nici atunci nu renunti. Pana la urma toate’s grele, probabil dificultatile sunt cele ce dau nuanta acestei vieti, caci vorba unui citat, ele fac momentele fericite sa para mai lungi si mai intense. Chiar de scriu randurile acestea intr-un moment in care toate merg prost, n-am sa mai permit sa ma pierd in renuntare. Ma incred in speranta ca la urma urmei, totul se poate rezolva cu rabdare, timp si calm. Cat despre ceilalti, ei sunt intotdeauna o parte dintr-un joc de sah invizibil pe care il port cu mine in permanenta. Conteaza enorm de mult chiar daca uneori piesele trebuie sa iasa de pe tabla de joc, ele revin cand jocul se reia. E complicat, stiu, dar pare-mi-se ca viata-i complicata din orice unghi ai masura-o. Si uite cum vine timpul pentru o noua miscare. Oare cine o sa iasa in pierdere de data asta?

Confused

Adesea m-am intrebat ce-i face pe oameni sa fie cruzi, ce anume gena sau celula ii corupe in a fi mereu egoisti si rai. Si cum n-am reusit sa gasesc un raspuns pentru intrebarea asta am continuat sa traiesc in pofida faptului ca aerul parca devine irespirabil cand ma aflu in vecintatea unui astfel de om. Deseori incerc sa captez cat mai multe imagini si sunete, sa le pastrez si sa le redau atunci cand situatia o cere. Incerc sa recuperez tot aerul pierdut aflandu-ma in apropierea unor astfel de creaturi. Ma uit in oglinda si imi spun ca poate am si eu trasatura asta cateodata, ca uneori iese si din mine creatura aceea malefica ce ar trebui sa fie ingropata pe veci sub metri intregi  de pamant. Balanta s-a rasturnat facandu-i tot mai mult loc rautatii in oameni, poate din cauza situatiei sau a vietii prezente, sau poate doar ca lumea si-a pierdut echilibrul. Aproape in fiecare dimineata ma uit cu ochii ficsi si goi la aceasta pagina nuda de blog si prin gand imi zboara sute de idei pe care as vrea sa le astern insa, contrar asteptarilor, nu le pot aseza in cuvinte. Alteori ma tem ca nu sunt suficient de complete cuvintele mele si am impresia ca nu sunt suflete care sa aprecieze ceea ce vreau sa exprim, in singuratatea noptii sa se auda ca un ecou a ceea ce a fost, o avertizare pentru ce va veni. Dar ideile vin si pleaca si niciodata nu lucrez suficient la evidentierea lor, poate ca sentimentul de a renunta ma cucereste mai repede decat vointa. Si uite asa trec zilele, intr-o impletire vie  a secundelor, a plimbarilor, a conversatiilor cu alti oameni, a cantecelor si a dragostei. Toate incep pentru a se termina, iar undeva la mijloc lucrurile se precipita sau se pierd, intervin tot felul de drame si fel si fel de ganduri pe care nu le putem potoli. Ne intrebam ce e viata, unde ne duce ea si ce ar trebui sa facem sa o traim “cum trebuie”. Pai s-o traim, zic, dar fara sa o gandim, fara sa meditam atat asupra scopului. Ceea ce ne opreste sa ne bucuram de ea este gandul constant ca nu facem ceva bine si permanenta intrebare “De ce?”. As vrea sa-mi spuna cineva cu adevarat fericit cum a reusit sa treaca prin viata fara regrete si fara intrebari, as vrea sa aud o vorba care sa ma impinga sa merg mai departe, nu mai vreau sa aud lucruri puerile, fara culoare si sens, refuz sa mai ascult vorbe alandala doar de dragul de a fi spuse. De fapt nici nu stiu de ce creez atatea intrebari si ma invart in jurul lor ca o pisica dupa propria-i coada, parca spuneam ca trebuie sa traiesc…

L.E:” Omenirea nu-si pune niciodata o problema pe care n-o poate rezolva pana la urma.” Marx

Ipocrizie

Pe zi ce trece constat ca omenirea se prosteste tot mai tare, se pun la mare pret non valorile, lipsa de bun simt si tupeul fantastic, ingropandu-se schematic cam toate valorile ce stau la baza unei vieti. Oamenii sunt impartiti pe categorii, cei care sunt si cei care dau impresia ca sunt inteligenti si prostii (astia saracutzii n-au nicio vina deci o sa-i scoatem din schema) . Ce ma irita cel mai tare sunt ipocritii, cei care pretind a fi ce nu sunt, isi aduna un portofoliu cu vorbe mari si fapte tot pe atat, invatate parca pe dinafara sa te convinga de maretele lor merite. Oameni care iti zambesc a sinceritate si credinta si care intr-un final ajung sa-si piarda masca, fiindca aceasta ca oricare masca e ceva artificial si va avea intotdeauna un final. Isi construiesc viata pe aprecierea celorlalti , pe bunul simt si buna credinta a omenilor cu adevarat oameni. Uneori isi amesteca valorile si ideile atat de tare ca daca sunt luati un pic mai dur se incurca in detalii pe care nu le-a cerut nimeni. Construiesc sentimente artificiale si zambete false toate demne de merituosul premiu Oscar pentru actorie, in singurul si cel mai important scop de a convinge si manipula. Ba chiar sunt atat de buni cateodata, ca pana si constientul lor ajunge sa creada balivernele ce le debiteaza gura. Pentru ce ni s-a dat liberul arbitru ma intreb in fiecare zi. In opinia mea, oamenii acestia sunt inutili pe acest pamant, absolut niste petale in vant care la prima suflare se avanta in aer pana la nemuritorul final cand vor izbi suprafata terestra si vor muri. M-am saturat sa cunosc oamenii din astia, sub masti de ingeri care de fapt sunt niste cochilii goale fara vreun sens in lume in afara de acela de-a se juca cu sentimentele celorlalti. si nu, nu spun asta din ura sau ca as fi in vreun fel subiectiva ci din punctul de vedere al unui om la inceputul vietii caruia nu-i place sub nicio forma sa traiasca printre sacali, printre hoti de sentimente. Hraniti-va mintile cu informatie si cultura, hraniti-va sufletul cu dragoste si credinta, e singurul mod in care poti fi om.  Singura mea parere de rau in privinta asta e ca n-am avut prezenta de spirit sa va descopar mai repede, inainte sa apucati sa furati cu nerusinare ceea ce nu-i al vostru si nu va fi niciodata. Pana la urma, asta-i viata, e menit sa cunosti si rau numai ca sa poti valorifica cu adevarat binele. Ce pacat ca oamenii de buna credinta au cam disparut si ca gena invidiei si raului se multiplica in sufletele celor slabi de inger.

Sufocant

Am schimbat hainutele blogului astazi, simteam nevoia de ceva nou, ceva simplu, ceva ce nu-mi ingreuneaza aerul asta si-asa incarcat de caldura. E sufocant, oriunde te-ai duce , orice coltisor e sufocant. Permanent exista sentimentul ca ramai fara aer, ca plamanii nu-ti sunt oxigenati suficient iar starea de moleseala te cuprinde si te indeamna sa dormi cat mai mult. E sufocanta atmosfera dinn sanul familiei, presiune pusa pe cautarea unui job pe care nu reusesc sa-l gasesc, tot felul de principii ordinare si comportament de criza. E o atmosfera teribil de dezamagitoare, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca credeam ca se va ajunge sa traim asa, as fi ras spunandu-ti cu superioritate ca eu nu voi lasa sa se intample asta niciodata.  N-am reusit sa impiedic, probabil ca nu tine numai de mine sa tin fraiele, in vreme ce altii le-au pierdut de mult. Cineva imi spunea ca nu e ok sa port atata grija pentru lumea din jur si ca ar trebui sa ma concentrez mai mult pe dorintele mele, ca nu-i pot convinge eu pe ceilalti sa fie asa cum trebuie daca ei nu-si doresc asta. Off asa e, stiu, dar parca nicioata nu-mi vine sa renunt, nu pot sa ma las convinsa ca tot ce e in jur reprezinta numai mizerie si durere. Fiecare pas pe care-l fac il fac pentru mine dar si pentru cei din jur, in speranta ca la un moment dat voi ajunge la inaltimea aceea pentru care va fi meritat urcusul fiindca in fata mea se va derula o priveliste mirifica. In consecinta, adun forte sa merg mai departe indiferent de ce ma asteapta, de ce obstacole si vai adanci. Trebuie sa mai si cobori ca sa poti urca tot mai sus , tot mai sus. Nici macar caldura dogoritoare nu-mi va strica planurile, atat timp cat sanatatea ma tine in picioare voi continua sa am ambitie.  O zi frumoasa sa aveti dragii mei.

Pierdut rabdare, o declar nula

Despre ce sa va mai scriu? Despre nivelul de invatamant de la noi din tara, despre politica, despre cum vrea Diaconescu sa ajunga presedinte sau despre cum face misto Basescu de oameni, sa vorbesc despre promovarea la BAC sau despre inundatiile din Moldova? Per ansamblu ar trebui sa vorbesc despre prostia, ipocrizia, durerea si suferinta ce ne inconjoara, ca vad ca toata lumea o face. Toti isi dau cu parerea, cum ar fi mai bine , ce solutii pentru viitor ar putea exista, cine-i de partea noastra si cine nu-i, ce meritam si ce nu. Nu , n-am sa vorbesc despre asta, nu mi-a placut niciodata sa-mi irosesc timpul si cerneala pe astfel de subiecte. Mai bine abordez teoria Universului ca parca si-aceea pare mai usor de inteles decat sentimentele umane si tot ceea ce deriva din comportamentul nostru. Port in suflet un dor nemarginit de ceea ce era candva tara asta in copilaria mea; de locurile frumoase care acum s-au ratacit in mizerie si nesimtire…  Zi de zi caut idei si decizii sa iau sa inveselesc cumva spiritul oamenilor din viata mea, ba cu un zambet, ba cu o vorba buna. Din pacate nu prea functioneaza, suntem prea tristi sa apreciem un zambet care ne-ar aduce lumina, suntem prea ocupati si ingrijorati de istoria ce se desfasoara sub ochii nostrii sa mai putem sa zambim la soare. Luati-va o vacanta, fie macar si de cateva zile,  oriunde exista liniste si pace si aer curat, calmati-va spiritul si mintea si racoriti-va cu ganduri frumoase, ce daca va intoarceti in aceeasi mizerie de unde ati plecat, o faceti macar cu o speranta si cu putere sa mergeti mai departe. Orice ar fi nu a renunta este solutia, ci a te incapatana sa mergi mai departe. Viata e frumoasa si cu bune si rele , ca de n-ar fi lipsurile poate n-am invata sa pretuim cu adevarat ceea ce trebuie. Nu lucruri materiale ci cele simple, care aduc veselie pe chip si bucurie in suflet. Incearca sa colorezi lumea in care traiesti, daca nu o faci tu cine sa o faca?

Fleur du mal

Esti intr-o lume vesela si calma, simti ca toate rautatile trecutului au disparut pentru totdeauna, ca ceea ce  odata iti facea rau ar fi disparut in neant. Ca soarele rasare de fiecare data acolo unde trebuie, ca fiecare raza a sa straluceste si strapunge perdeaua de ganduri negre pe care o numesti depresie, lumina se rasfrange in oglinzile sufletelor, mintea se oglindeste in oglinda apelor…. pana cand? E nevoie de atat de putin sa ajungi sa cazi din nou in viciul durerii, calmul asta aparent poate disparea intr-o secunda, pot trece zile intregi cu zambete senine si apoi brusc intr-o zi … bum; te loveste ca un traznet cate o amintire sau cate o vorba spusa in treacat de vreun suflet ca si-al tau; si revii in tagma celor care stau pe intuneric, din nou, la nesfarsit…  Oare se vor termina vreodata clipele cand vrei sa nu mai traiesti? Sau vor veni din ce in ce mai multe ? Nu stiu de ce mi-a rasarit in minte gandul asta,  m-a tulburat un sentiment. De multe ori crezi ca ai ingropat un sentiment, o clipa, o amintire reprimata, dar apare cand te astepti mai putin si te plesneste asa brusc peste fatza… M-am trezit la realitate… Ce pacat!

Happy days

O zana buna (sau un zan bun, daca o exista;)) mi-a atras atentia ca am cam lasat in paragina blogul. So what ? fuse raspunsul meu,  cine ma citeste? ) Ca sa aflu ca de fapt cam toti cunoscutii mei ma citesc, ba chiar imi arunca ocheade curioase pe strada, insotite de diferite vorbe de duh sau remarci mai mult sau mai putin inteligente. Ca de ce nu mai scriu, sa mai afle si ei ce fac, pe unde mai zbor , pe care floare ma mai asez, si ce vise colorate mai am. Pai dragii mei, la mine in viata se schimba cate ceva in fiecare zi, deunazi am aflat ca am fost acceptata intr-o companie destul de draguta, aproape de casa, sa ocup un post care nu-mi cere prea mari sacrificii si din care se castiga si beneficii materiale. Am acceptat bien sur, ca deh,  vremurile’s grele, si soarta face ca toate lucrurile sa inceapa sa se aranjeze pe un drum curat si drept. Si tocmai cand ma pregatisem sa renunt la speranta; ei as, cum sa renunti imi spunea zana mea buna, viata-i alcatuita si din incercari si carari anevoioase, dar si cand ajungi la capat si te uiti in urma, realizezi ca merita tot chinul. Mai sunt aproximativ 6 zile pana cand implinesc 22 de ani, si acum am observat ca am ajuns la lucky number 170 cu postarile, se pare ca’s mai multe motive de sarbatorit luna aceasta, printre care si primavara si toti prietenii mei dragi. Asa ca inchei aici pentru ziua de azi, tinand in mana stanga cana de ciocolata calda, asta seara ma cuibaresc cu matza langa mine si pornim maratonul de filme de comedie . Pe maine…sau poate nu Si, o primavara frumoasa asa ca zambetele voastre

Lumea mea

As vrea sa spun atat de multe, dar fiecare cuvant pe care il am in minte aduce noi si proaspete informatii unor oameni care nu-mi vor binele, fiecare gest sau privire de-a mea este interpretata gresit…si care-i solutia? Sa tac, sa nu-mi mai spun viata…ei as, cine o sa ma opreasca pe mine sa fiu EU? Nimeni! Contrar opiniei unora care in loc sa-si innece amarul in ciocolata si-l varsa prin aer si-l respira la loc, sunt si voi fi intotdeauna o persoanaa ambitioasa, increzatoare in fortele ei, curajoasa si iubitoare, si cel mai important, sincera. Nu am nevoie sa ma fac frate cu dracul ca sa trec puntea, stiu sa folosesc metode ortodoxe si pacifiste pentru a-mi rezova problemele. Trebuie sa recunosc ca mergand pe aleea mea pietruita cu nestemate, mai intalnesc uneori si cate un ” Span”(referitor la Harap Alb..stiti voi basmul). Cu diplomatie si cu eleganta trec peste el/ei fara sa-mi fie rusine sa ma uit inapoi, fiindca ceea ce fac eu este din inima, nu pretind sa fiu ceva ce nu sunt, am o armura ca si toti ceilalti, care imi permite sa ma apar de atacurile ce vin inspre mine, si aproape 99 % din cazuri am reusit s-o fac fara sa raman cu cicatrici. Nu-mi place sa pozez in victima si ii dispretuiesc pe cei ce-o fac, manipulandu-i pe cei ce si-au lasat garda jos poate pentru un singur moment. Nu pretind si nu cer favoruri gratuite, precum nici complimente, prefer sa fiu apreciata pentru ceea ce fac si numai propriile-mi acte sa-mi demonstreze capabilitatea. Astazi nu a fost o zi stralucita pentru mine si asta pentru ca exista oameni care vor sa ma doboare, m-au lovit ce-i drept destul de tare, dar maine ma ridic si o iau de la capat cu acelasi bun simt si buna crestere care ma caracterizeaza.

P.s: Si cateva vorbe de duh: ‘E preferabil sa starnesti invidie, decat mila”  (Publis Syrus)

“Cum vei juca/lupta in a 2 a repriza va determina cum vei fi la final, indiferent ca pierzi sau castigi” – Lou Holtz

“Pe lângă mândrie, loialitate, disciplina, inima şi mintea, Increderea este cheia pentru toate blocajele.” – Joe Paterno

“Oare nu imi distrug inamicul atunci cand mi-l fac prieten?” – Abraham Lincoln

“Secretul succesului – cazi de 7 ori; te ridici de 8″ – Proverb chinez

Cateva lucruri ce nu le inteleg

Nu inteleg barfa, nu inteleg oamenii care inventeaza teorii evolutioniste si adauga adjective nu tocmai flatante altora, nu inteleg rautatea si nu inteleg lipsa de bun simt. Eu, ca orisicare alt om urmez o cale pe care mi-am croit-o , la inceput ajutata de parinti, care mi-au format primele bucati din drum: bunul simt si buna crestere, pentru ca mai apoit sa o continui singura. Pornind la drum cu aceste doua comori in desaga, am descoperit ca nu sunt singura care le detine si ca mai sunt si alti oameni la fel ca si mine care si-au croit un drum in viata respectand aceste doua principii. Observ insa cu mare dezamagire ca unii au lipsit de la lectia respectiva si au pornit la drum fara cele doua. Am putea spune : rusine sa le fie ca nu si le-au cules din timp, dar de ce sa-i neindreptatim, poate ca scuza lor este ca nu i-a dus capul…sau si mai rau n-a fost nimeni sa le insufle niste valori. Nu inteleg de unde vine rautatea fata de semeni, am vreo doua, trei banuieli dar ma abtin in a le comenta, fiindu-mi teama sa nu ranesc bietele suflete, caci la urma urmei si ei/ele tot suflete sunt, cu toate ca sunt de cealalta parte a baricadei. Nu inteleg iarasi pe cei ce nu renunta la principiile lor, ce refuza complet sa-si insuseasca idei noi si o tin tot pe-a lor insistand uneori in greseala. Nu inteleg ce ii face pe unii sa minta atat de tare incat sa ajunga sa-si creada singuri minciunile.  Nu inteleg de ce sapa atat de adanc in cautarea unei mizerii, cand e clar ca lumina zilei ca pamantul ce-l sapa e plin cu bogatii…sunt atat de ocupati sa caute mizeriile ca trec lejer pe langa acele bogatii ce le-ar face viata mai frumoasa. N-am pretins niciodata ca sunt un super om, fiecare are cate un defect, important este sa-l constientizezi si sa incerci sa-l repari. Momentan e liniste in viata mea si imi doresc tare mult sa ramana asa, n-as vrea sa trebuiasca sa calc peste obstacolele ce-mi apar in cale, caci voi fi nemiloasa in cazul in care se vor aseza pe drumul meu pavat. Nu inteleg cam multe…deh…refuz sa iau in calcul ca un om nu se poate schimba in bine.

“Sunt satisfacut cu misterul eternitatii vietii si cu o cunoastere, un simt al minunatei structuri a existentei-precum si incercarea umila de a intelege chiar si o mica portiune a ratiunii care se manifesta in natura” Albert Einstein

“Va invinge acela care are rabdarea sa astepte fara sa se lase ispitit de orgoliul de  a actiona, cand timpul nu e favorabil actiunii. ” Cel mai iubit dintre pamanteni -Marin Preda

“Stiinta de a ramane tu insuti in imprejurari care te depasesc, se invata” Cel mai iubit dintre pamanteni-Marin Preda

Weekend placut

Am reusit sa-mi fac curaj sa pozez. Cred ca a fost mai mult o proba de incredere, sunt constienta ca nu arat minunat si nici perfect, insa mi-am intarit increderea in mine…asta ma face sa ma privesc in oglinda si sa fiu multumita de ceea ce vad. Zile de poveste presarate cu praf magic de veselie si fericire, oameni dragi, locuri dragi ce-mi zambesc si imi fac cu ochiul din departare…Asta este, am reusit sa aduc magie in viata mea, prin voi dragii mei prieteni, prin tine dragul meu iubit…Imi faceti viata mai frumoasa si pentru asta sunt extrem de multumita, nici nu as putea sa cer mai mult, nici n-as stii ce. Astazi trebuia sa am primul examen….da evident dezamagirea suprema, draga noastra facultate ne-a lasat balta evocand ” probleme tehnice”. Dar n-am facut drumul degeaba, m-am intalnit cu draga mea Cire...am cazut din nou prada prajiturilor, cred ca am mai pus vreo jumate de kg…dar ce conteaza, din cand in cand e bine sa te rasfeti…Weekend-ul a inceput minunat, va doresc si voua unul la fel de minunat ca si al meu!