Oz

O adiere racoroasa de vara mi-a batut prin par… briza marii isi varsa veselia deasupra fruntii pline de sudoare, soarele straluceste cald, mai cald ca in alti ani iar norii se retrag fricosi din calea seninatatii cerului albastru. Printre stropii valurilor si particulele de sare din compozitia marii, imi indes piciorusele in nisipul umed si las urme adanci de amintire pe plaja gandurilor noastre. Am cumparat un gram de noroc, ultima data cand am pasit pe aleile magazinului de vise si mi-a fost livrat abia acum, ce-i drept tocmai la tanc si cu dobanda. Zilele sunt mai roz decat erau pe vremuri si asta pentru ca am invatat cum sa fiu stapana propriei mele fericirii, cum sa accept mai usor persoane in viata mea si cum sa imi urmez visele. Nimic nu-i dificil cand iti doresti cu tot dinadinsul sa fii implinit si sa construiesti tot mai multe.  Asa ca legata frumos cu o panglica rosie ca focul, a venit vara asta pentru mine ca un cadou pe care il asteptam de o vreme buna de timp. Ma tem ca nu stiu sa scriu prea frumos despre fericire si simt ca ale mele cuvinte sunt prea usoare ca greutate, pentru ceea ce-as vrea sa creionez aici, insa invat… invat din parfumul florilor de miazazi si din lumina stelelor cazatoare din miazanoapte. Iar culorile, sentimentele, nuantele si parfumurile se impletesc intr-un mod magic atat cat sa te duca cu gandul la Tara lui Oz. Puteti sa pastrati pantofiorii rosii…. eu raman aici

Past Perfect

Au trecut… mintea refuza sa accepte nuanta de trecut a unor momente ce trebuiau sa continue sa mai fie cel putin o parte buna din prezent si viitor, ochii refuza sa se mai inchida pentru ca atunci cand o fac, prin gand zboara numai amintiri frumoase ce se cer a fi retraite pentru ca parfumul lor inca mai persista in aerul dulce al diminetii. Buzele isi amintesc amprenta dulce-amaruie a unei atingeri ce s-a pierdut in ceata si fum, iar pielea resimte mangaierea suava a ultimei clipe de romantism. Ochii privesc spre viitor cu teama dar si cu speranta, dar mintea insista sa se intoarca in trecut si de fiecare data cand apare cate ceva asemanator cu o situatie de atunci, substanta memoriei se infiltreaza prin toate cotloanele mintii si readuce in prim plan visul de vara ce-a fost si n-o sa mai fie. Urechile aud un cantec linistit venit dintr-o lume perfecta, un moment in timp care a inghetat sub forma unei picaturi de dor. Fiecare dimineata aduce cu ea zarva unor voci trezite din amintire, sunetul cristalin al unui prim te iubesc, mireasma unei secunde de imbratisare inainte de plecare si picatura unei lacrimi pe un obraz palid atunci cand ai constatat ca e ultima data cand ai sa mai vezi si ai sa mai simti ceea ce te facea sa fii atat de bun cu tine si cu ceilalti. Fiecare om ce calca cu pasi mari sau mici si marunti, prin viata ta, isi lasa amprenta in pamantul schimbarii tale ca persoana, de aceea fiecare om ce trece prin drumul tau trebuie tratat cu respect si dragoste, iar la plecare, desi tristetea despartirii iti va intrerupe echilibrul pentru un minut, nu uita ca ti-a lasat ceva, poate ceva modest, poate ceva magnific, dar cu siguranta ceva ce merita asezat frumos in sertarul amintirilor. Am primit atat de multe si sunt atat de recunoscatoare si chiar de doare uneori cand stiu ca se termina, fantasma momentelor frumoase ce-au schimbat o particica din mine revine si ma incalzeste ca un foc de lemne aprins intr-un semineu, ca o raza de lumina ce patrunde printr-un nor atunci cand se crapa de ziua, ca un rasarit de soare pe care n-am reusit sa-l vedem impreuna.

Awards for life

Parca  incep sa-si revina simturile de la ultima agitatie pe care am simtit-o printre puternicele note de heavy metal si zgomote de fond ascunse de urechile noastre umile. Dimineata aduce cu ea inspiratie si veselie, chiar de-i numai pe jumate completa, lucrurile mici se incapataneaza sa iasa in evidenta, sa ma faca sa le apreciez, si vin toate una dupa alta. O raza de noroc, un gram de apreciere pentru munca depusa de-alungul anilor de cand scriu pe foi de hartie sau pe foi virtuale. Oamenii se schimba, parerile se schimba, lucrurile se schimba, gandesti pozitiv si atragi pozitivitate in jurul tau ca un magnet. Razi si zambetul tau lumineaza incaperea fiindca toti zambim in aceeasi limba, toti iubim in aceeasi limba.  Nu o sa-mi ingadui sa ma las purtata de tristetea si ura ce se zareste in ochii unora cum n-o sa ma las frustrata de mizeriile ce le aud si vad zilnic prin lume. E un fragment frumos din viata mea, n-as fi crezut ca o sa ma bucur atat de mult pentru atat de putin, cu pasi mici ma indrept spre o schimbare totala ce ma va face sa urc pe dealul acela de unde se vede soarele mai aproape de suflet.

Inspired

Zilele astea ma inspir din natura, fur ganduri si vise de la oameni dragi ce ma inconjoara, cant un cantec de inceput de vara, dansez pe muzica anilor ce vor veni, ma plimb prin ploaia sufletelor noastre, zbor printre frunzele de castan, alerg printr-un camp de maci si privesc stelele din coltul fericirii mele. Lucrurile nu se aseaza mereu pe fagasul pe care ni-l propunem, ele nu poarta haina implinirii intotdeauna insa, pot aduce raze de zambet pe fetele noastre chiar daca nu ne implinesc complet. Nota de baza din buchetul parfumat nu este cea a dezamagirii ci cea a sperantei si a dorintei de a face din noi oameni mai buni, mai calzi, mai increzatori. In fiecare zi invatam sa ne bucuram de noi insine, impreuna sau separat, de ceea ce putem construi si de ceea ce cladim pentru un viitor mai bun, in fiecare zi ne inconjuram de veselie si de lumina, chiar daca afara ploua si norii s-au adunat pe cer. Suntem fiinte vii si ne rezervam dreptul de a visa, de a trai, de a canta, de a ne bucura de lucrurile mici ce isi croiesc drum printre actiunile noastre de zi cu zi. Privim partea plina a paharului fiindca orice gol trebuie umplut, suntem puternici caci  zidul  creat respinge durerea si suferinta adusa de ceilalti, suntem sensibili pentru ca zidul are mici crapaturi pe unde pot intra oricand ramasite de ura si durere pana intr-o zi cand vom avea puterea sa ne aparam fara acest zid si vom accepta in viata noastra si raul si binele ca pe ceva deja parte din noi. Vom deveni mai rezistenti si vom invata din greseli dar nu vom respinge niciodata binele de teama raului. Vom trai vieti complete si vom iubi la fel de mult oricare firmitura de om ce-si va face simtita prezenta in viata noastra. Candva, voi scrie aici o poveste despre cum fetita mica imbracata in rochita in carouri a devenit un om matur caruia nu-i mai este frica sa-si asume riscuri.

More to life

Zilele astea m-am imbatat cu parfumul trandafirilor de primavara, multicolori si fini, am inspirat aerul unei adieri de inceput de vara ce bate usor prin parul meu in timp ce cobor incet pe marginea lacului intins peste metrii patrati de parc. Parca am auzit o mierla cum canta intr-un copac, era cocotata sus pe un ram plin de frunze verzi si flori roz, canta ceva frumos, sunetele se impleteau intr-o muzica a bunei stari combinata cu regretele unor amintiri trecute. O auzeam in fiecare dimineata cand deschideam geamul sa intre razele soarelui. Amicul meu, soarele, prieten drag din copilarie, imi mangaie chipul de parca mi-ar purta de grija.  Iarba din gradina se intinde vrand sa iasa dar se poticneste in maretul asfalt ce inconjoara trotuarul de pe langa bloc. Masinile trec si lasa in urma mirosul greu al tevilor de esapament, incalzind atmosfera intr-o maniera obositoare. Aici e un amestec de nou si vechi, de natura si citadin, de cald si rece. Aici oamenii merg grabiti pe strada, orientandu-se care incotro, nebagand in seama nici cantecele mierlei, nici adierea ce le mangaie chipurile, nici verdeata ierbii ce le da oxigen. Trec posaci, morocanosi, indiferenti de ceea ce li se asterne in fata ochilor, fixati numai pe nevoi si griji. Aici, unde sunt eu, e soare, aici sunt pasari cantatoare si inghetata si racoare. Azi, am deschis fereastra si-am zambit. There’s more to life then pain and suffering…

Pierdut rabdare, o declar nula

Despre ce sa va mai scriu? Despre nivelul de invatamant de la noi din tara, despre politica, despre cum vrea Diaconescu sa ajunga presedinte sau despre cum face misto Basescu de oameni, sa vorbesc despre promovarea la BAC sau despre inundatiile din Moldova? Per ansamblu ar trebui sa vorbesc despre prostia, ipocrizia, durerea si suferinta ce ne inconjoara, ca vad ca toata lumea o face. Toti isi dau cu parerea, cum ar fi mai bine , ce solutii pentru viitor ar putea exista, cine-i de partea noastra si cine nu-i, ce meritam si ce nu. Nu , n-am sa vorbesc despre asta, nu mi-a placut niciodata sa-mi irosesc timpul si cerneala pe astfel de subiecte. Mai bine abordez teoria Universului ca parca si-aceea pare mai usor de inteles decat sentimentele umane si tot ceea ce deriva din comportamentul nostru. Port in suflet un dor nemarginit de ceea ce era candva tara asta in copilaria mea; de locurile frumoase care acum s-au ratacit in mizerie si nesimtire…  Zi de zi caut idei si decizii sa iau sa inveselesc cumva spiritul oamenilor din viata mea, ba cu un zambet, ba cu o vorba buna. Din pacate nu prea functioneaza, suntem prea tristi sa apreciem un zambet care ne-ar aduce lumina, suntem prea ocupati si ingrijorati de istoria ce se desfasoara sub ochii nostrii sa mai putem sa zambim la soare. Luati-va o vacanta, fie macar si de cateva zile,  oriunde exista liniste si pace si aer curat, calmati-va spiritul si mintea si racoriti-va cu ganduri frumoase, ce daca va intoarceti in aceeasi mizerie de unde ati plecat, o faceti macar cu o speranta si cu putere sa mergeti mai departe. Orice ar fi nu a renunta este solutia, ci a te incapatana sa mergi mai departe. Viata e frumoasa si cu bune si rele , ca de n-ar fi lipsurile poate n-am invata sa pretuim cu adevarat ceea ce trebuie. Nu lucruri materiale ci cele simple, care aduc veselie pe chip si bucurie in suflet. Incearca sa colorezi lumea in care traiesti, daca nu o faci tu cine sa o faca?

La granita intre copil si adult

S-a terminat , s-a terminaaaaaaaat, striga copilul din mine… am scapat de emotii de stres, de carti, de examene. Abia incepe, abia incepe, striga adultul din mine, abia incepe adevarata viata, cea de adult, cea cu responsabilitati si griji, cand incepi sa gandesti tu pentru tine si ii lasi pe ceilalti deoparte.  Pana acum a fost greu si o calatorie plina de hopuri la orice pas, de acum inainte o sa fie si mai greu, dar berbecul din mine se incapataneaza sa mearga mai departe, cu forta si incredere. Azi am pierdut un prieten, nu credeam ca anumite lipsuri il vor schimba asa, nu credeam ca atunci cand ii vrei binele unei persoane trebuie sa-ti raspunda cu rau, stiam ca oamenii sunt falsi si ipocriti dar nu ma asteptam la tine sa fii asa. Am mai suferit fel si fel de dezamagiri, astea nu ma afecteaza niciodata, caci sunt trecatoare, “ce e val ca valul trece”, insa tineam mult la prietenia asta si pentru un moment de furie incotrolabila s-a ratacit tot in fum. Nu reusesc sa realizez de ce lumea incojuratoare devine din ce in  ce mai rea si rece, sentimentele astea pe care le lasati sa va controleze nu fac niciun bine nimanui si in niciun caz voua. Pentru mine, urmeaza tot ce-i mai frumos, de-o fi greu , de-or fi obstacole,  incepe adevarata viata de adult si am s-o incep judecand drept. Pentru voi, va doresc sa fiti inconjurati numai de persoane calde, asa dupa sufletul fiecaruia.

P.s : Sa ne vedem cu bine in viata de adult!

Decay

In jur se aduna corbii nerabdatori sa-si inhate urmatoarea victima, oamenii se transforma in niste monstrii intunecati care nu cunosc decat esentele raului: minciuna, tradarea si ura. Dispretul si scarba sunt la ordinea zilei in lumea noastra, cerul devine din ce in ce mai intunecat si parca tot ce inseamna fiinta pe acest pamant devine obsedata de non valori. Daca m-ai fi intrebat cand aveam 10 ani, cum cred eu ca o sa fie viata peste 12 ani as fi raspuns ca la fel de frumoasa ca in era copilariei mele, ba chiar mai frumoasa, ca aveam sa ajung ceea ce imi doream de mult, sa impletesc ganduri curate cu dragoste si sa traiesc din plin fiecare moment ce mi se acorda de undeva de sus. Am tot sustinut ca incerc sa fiu cat mai pozitiva, atitudinea asta mi-a schimbat, intr-un oarecare fel, viata, insa parca se umple paharul din ce in ce mai mult si  atunci cand vezi atata ura si scarba si minciuna si nemernicie in lumea in care traiesti, parca ti-e tot mai dificil sa o tii tot asa intr-o veselie cand te gandesti ca maine s-ar putea sa nu mai impartasesti necazurile astea fiindca esti in stare sa renunti la tot. Pentru o secunda, te gandesti la cum ar fi sa renunti, sa te simti dintr-odata liber, fara niciun fel de constrangeri , fara dureri, fara sa fi nevoit sa auzi, in fiecare zi, cuvinte urate si atata batjocora . S-a rasturnat lumea cu susul in jos, cei prosti sunt la putere iar cei cu ceva materie cenusie stau deoparte, fug. As fugi, as fugi cat ma tin picioarele daca as stii ca nu mai e nimic sa ma tina aici, daca n-ar fi familie, daca n-ar fi orasul asta pe care il iubesc atat de mult si toti prietenii aceia ce m-au abandonat ca pe o carpa. As renunta daca n-as avea macar o singura secunda speranta ca se mai poate face ceva. Incep sa pierd credinta ca oamenii din tara noastra se vor schimba; si nu vorbesc aici de Guvern neaparat, ci de popor, e incredibil in ce fel se poarta unii cu altii, cum se incurajeaza prostia, nestiinta, bataia de joc, lipsa bunului simt, limbajul grotesc. E incredibil si totusi adevarat, parca destrama toate teoriile mele de copil si vechea mea speranta ca voi trai intr-o lume frumoasa , asa cum merit. Parca se pierde tot, si nu stiu ce as putea face, sa raman aici si sa mor odata cu nava ce se afunda in marea nesimtirii sau sa ma urc intr-o barca de salvare si sa navighez spre taramul bunului simt? Am nevoie de incurajari, de tarie, de oameni care sa ma faca sa zambesc, simt ca ma afund intr-un intuneric nemarginit si am nevoie de o mana sa ma salveze. Aproape ca ma sufoc, si totusi ceva inca ma tine aici.

“Traieste ca un om curajos; iar daca nu ai noroc, infrunta-i loviturile cu o inima curajoasa.” – Cicero

“Fericirea este sensul si scopul vietii, singura tinta si finalul existentei umane” – Aristotel

“Inima are motivele ei, despre care judecata nu are cunostinta “– Antoine de Saint-Exupery

Years pass by

A mai trecut inca un an plin de bucurii si tristeti, ploaie si soare, nori si ceata, viata continua sa-si urmeze drumul presarat cu farame de sentiment…  Vin noi momente si noi timpuri, mi-e teama ca nu vor fi atat de frumoase precum am vrea, precum ne-am dori sa fie lumea asta ce-ar trebui sa ne umple viata de culoare. Din nefericire din cauza rautatilor unor oameni care nu ar trebui sa aiba dreptul de a trai, lumea se duce de rapa. Totusi hai sa ne pastram optimisti, atat timp cat inca mai exista oameni cu suflet, nu ne vom pierde in neant. Dupa cum spuneam, se termina o perioada frumoasa din viata mea, anii de facultate de care imi va fi tare dor, intr-un fel parca se incheie adolescenta mea si nu stiu daca-s pregatita sa calc pe aleea maturitatii, nu stiu cat de tare vreau sa fiu adult. Copilaria imi pare ca un vis pierdut in niste amintiri superbe pe care nu as vrea sa le inlocuiesc cu nimic. Ma simt nostalgica, ploaia ma face melancolica, cu toate astea nu simt o urma de tristete fiindca mi s-a dat a cunoaste ceea ce e cu adevarat frumos in viata: iubirea de semeni. Per ansamblu, sunt fericita, fiindca zambesc in fiecare zi si asta mi se datoreaza mie, in principal si apoi prietenilor ce ma sprijina in fiecare secunda. Astazi ma simt linistita, privesc pe geam la ploaia ce cade, pe fundal una din piesele mele favorite, ma asez pe fotoliu si readuc in minte tot ceea ce-am trait…

terapia prin vise

M-am trezit de dimineata intr-o atmosfera apasatoare si rece, afara ploua si e frig, ma reintorc in lumea viselor unde nu exista durere si nici tristete ci doar dealuri colorate de vata de zahar si cerul de un albastru visator, la padurile pline de flori de nu ma uita si carari pe care ratacesc intr-o liniste completa. Acolo unde timpul trece incet si clipele se succed una dupa alta cu o bucurie intensa lasand plin sufletul de dorinte. Uneori parca nu traiesc in lumea asta cruda si rece ci plasmuiesc o alta ce-mi da satisfactii nemarginite si ma invata sa am rabdare , sa visez… In visul meu nu pot fi controlata de nimeni, nu pot sa ma supar, fiindca eu decid cum curg momentele si eu colorez atmosfera in nuantele gandurilor mele. Spuneti ca-i rau sa fii visator, ca-i bine sa fii ancorat in realitate,  dar la ce atata chin si tragedie cand in visul meu sunt eu stapana si decid ca toate astea sa nu mai existe.  Am fost si raman o visatoare, caci de realitatea imi este urata imi recreez viata in vis si am sa fac asta pana cand visul va deveni viata si viata va deveni un vis.  Mai sunt cateva zile de vacanta in lumea reala, in visul meu toata viata e o vacanta nesfarsita plina de bucurie. Iar visul meu cel mai aprig este sa aduc lumina si dragoste in realitate si sa-i fac pe cei indecisi sa fie sigur de ce vor, pe cei ce le este frica sa-i fac sa prinda curaj sa zboare, pe cei ce iubesc sa-i fac sa spuna asta fara teama caci nimic bun nu iese din pastrarea secretului neatins. Visele sunt facute sa implinite cu speranta si ardoare…indrazneste sa visezi!

“Imagineaza-ti ca toti oamenii isi traiesc viata in pace. Poti spune ca sunt un visator dar nu sunt singurul” John Lennon

” A visa inseamna a crea.  O dorinta este o chemare. Sa construiesti o himera inseamna sa provoci realitatea” Victor Hugo

“Daca a visa putin este un lucru periculos, leacul nu este sa visezi mai putin, ci sa visezi mai mult, sa visezi tot timpul. ” Marcel Proust