Jungla

“Vad multi oameni in jur dar nici pic de omenie”…asa  incepea un citat scris pe o poza ratacita din mareata jungla a internetului. Adevarul crunt ne face sa ne trezim dimineata cu mai putina pofta de realitate, de parca portia de ura si rautati ne-a ajuns ieri. Cautam disperati o iesire, o usa magica ce s-ar deschide in ultimul moment pentru a ne salva sufletele de la iadul vesnic. Nu facem nimic sa meritam asta, creem pretentii si dorinte greu de atins, ne imaginam ca suntem singurii in univers, ne pacalim zilnic ca suntem niste creaturi cu suflet. Ei, as, cunosc persoane care  se alimenteaza din ura ce-o directioneaza spre ceilalti, astia nu pot avea suflet, sigur le-a ars de mult. In locul sufletului unora le-a ramas doar o urma din ce a fost candva caldura, iar acum e o piatra rece. Suntem atat de grabiti si ne traim viata cu teama permanenta ca altii sunt mai buni decat noi, ca ne vor lua locul candva. Ne-am teme si de umbra noastra daca am stii ca ne pune in pericol avutia si posteritatea. Mi-e groaza si mi-e greu sa cuprind cu imaginatia toata nimicnicia asta a noastra, a omenilor care nu au nimic omenesc in ei. Cu toate acestea inca mai avem speranta, unii dintre noi, ca poate intr-o zi nu va mai fi nevoie sa asternem asemenea negativitati pe nicaieri si indraznim intr-un mod stupid sa visam ca va fi lapte si miere intr-o anume zi cand totul se va sfarsi. Dar in acelasi timp ne punem intrebari, de ce asa, de ce nu aici, de ce maine, de ce nu acum? Ne frangem spiritul cand coacem vise imposibil de atins si ne plangem non stop lipsa de curaj si de putere. Ce suntem noi oare? Suntem fiinte superioare, ar zice un savant; superioare cui? Eu n-am intalnit un singur animal care sa isi calce in picioare aproapele asa cum o facem noi. Si-atunci, tot noi suntem superiori? Da de unde… Nu meritam nici sa traim aici, pe pamantul asta care n-a facut altceva decat sa ne sustina si sa ne ofere tot ce-i mai bun doar pentru ca noi sa ne batem joc in infinita noastra superioritate, de tot ce-i frumos. Mi-e rusine…mi-e rusine ca traiesc printre salbatici si mi-e ciuda ca nu pot sa-i ignor. 

Les jours de printemps

Oamenii merg pe strada si viseaza… la o marire de salariu, la un cadou frumos de la iubit/a, la a avea ce pune copiilor pe masa, la un tratament pentru o boala necrutatoare, la medicamentele lunare care se dau numai pe reteta, la eutanasierea cainilor vagabonti, la cum ar fi daca ar castiga la loto. Batranii plang, ca vor fi dati afara din spitale, ca nu-si vor primi tratamentele la timp, tinerii merg incruntati pe strada cu singura grija a zilei de maine care probabil va veni cu si mai multe datorii. Oamenii sufera, oamenii sunt nervosi, agitati, oamenii alearga. Unde? Nici ei nu stiu. Alearga sa prinda metroul, desi mai vine unul imediat dupa, la doua minute distanta, alearga sa prinda loc pe scaun in tramvai. Oamenii sunt necrutatori, sunt din ce in ce mai groaznici, de parca fiecare gest pe care-l faci e facut sa-i enerveze, fiecare cuvant pe care-l scoti, e scos sa provoace agitatie si tensiune. Oamenii injura, ca la usa cortului, cand nu le convine ceva, cand cineva nu spune ce vor ei sa auda, injura cu nerusinare pentru ca bunul simt e uitat undeva in buzunarele paltonului pe care s-au razgandit sa-l mai poarte astazi. Oamenii nu respecta parerile altora, orice parere contra este perceputa ca un afront personal, ca o jignire nemaipomenita la adresa ego-ului. Oamenii se urasc unii pe altii, nu conteaza ca toti sunt facuti din acelasi aluat si ca toti, adunati in galeata asta mare de rahat, sufera pentru acelasi lucru, tanjesc dupa aceeasi fericire simpla pe care ar putea-o avea daca li s-ar imbunatati mediul de trai. A venit primavara si pe strazi vezi numai fete palide, incercanate, obosite de atata stres si ganduri negre. Copacii parca inverzesc in alta lume paralela cu a noastra, iar parfumul florilor lor e acoperit de pacla groasa de fum a masinilor ce stau la stop. Pasarelele au uitat sa mai ciripeasca, cantecul lor oricum s-ar rataci prin zgomotul claxoanelor si injuraturilor zilnice. Si in mijlocul atator suferinte, oamenii se lupta mai ceva ca in Troia, invata noi si noi feluri de a manipula, de a minti si de a jigni. Suferinta altora ii face sa reziste, toate imprecatiile sunt mijloace infinite de a te bucura de rautate, de a inainta in ura. Oamenii au uitat sa mai creada in ceva, acum e la moda sa fii ateu, toti traiesc cu impresia ca sunt stapanii propriei lor vieti, ba chiar ai lumii daca li s-ar permite.  Daca ii intrebi de ce traiesc, nu vor stii sa dea un raspuns clar, vor innota in explicatii pompoase sau exotice pana la momentul in care se vor inneca in propriile lor cuvinte. Oamenii sunt judecatori nemilosi ai vietii, traiesc pentru a scurge si ultima picatura din suvoiul de ura pe care ei insisi l-au descoperit. Sunt zile de primavara si tot ce vezi pe strada sunt oameni, oameni diversi, oameni ce se indreapta undeva. Incotro?

“Ceva se intamplase cu viata spirituala a planetei… Prea multi demoni inauntrul oamenilor pretind a crede in Dumnezeu!” – Salman Rushdie

Un joc de sah

Privesc trist spre taste, gandindu-ma ce lucruri minunate sa mai spun. Degetele alearga peste randuri, se impleticesc in ganduri. Reusesc se redau cateva cuvinte banale, care nu ajung sa caracterizeze nici macar o jumatate din ceea ce simt. Zilele se succed una dupa alta intr-o imbratisare trista dinaintea unei despartirii, iar mirosul clipelor amintite se duce incet odata cu o pala de vant ce adie usor. Imi pun atatea intrebari la care nu gasesc raspuns pentru ca uneori raspunsul e prea greu de tolerat, de suportat. E clar acum, mai clar ca niciodata, e limpede. Viata e simpla si nu necesita ore in sir de filozofare asupra ei, trebuite traita cu rau cu bine, chiar si atunci cand simti ca se rupe o parte din tine pentru ca a trebuit sa renunti la ceva ce-i era drag inimii tale. Nici atunci, in toata dorinta de abandon si sentimentul de ura fata de toti si toate, cand a secat ultima lacrima si s-a auzit ultimul strigat de ajutor, nici atunci nu renunti. Pana la urma toate’s grele, probabil dificultatile sunt cele ce dau nuanta acestei vieti, caci vorba unui citat, ele fac momentele fericite sa para mai lungi si mai intense. Chiar de scriu randurile acestea intr-un moment in care toate merg prost, n-am sa mai permit sa ma pierd in renuntare. Ma incred in speranta ca la urma urmei, totul se poate rezolva cu rabdare, timp si calm. Cat despre ceilalti, ei sunt intotdeauna o parte dintr-un joc de sah invizibil pe care il port cu mine in permanenta. Conteaza enorm de mult chiar daca uneori piesele trebuie sa iasa de pe tabla de joc, ele revin cand jocul se reia. E complicat, stiu, dar pare-mi-se ca viata-i complicata din orice unghi ai masura-o. Si uite cum vine timpul pentru o noua miscare. Oare cine o sa iasa in pierdere de data asta?

Oameni sau neoameni

Nu-mi plac oamenii care intarzie, oamenii care barfesc, oamenii care urasc alti oameni, oamenii care se apropie de tine cand vorbesti de parca iti sorb cuvintele din gura, oamenii care te inghiontesc in metrou, oamenii care te calca pe picioare in aglomeratie, oamenii care te imping pe scari in jos, oamenii delasatori, oamenii mincinosi, oamenii ipocriti, oamenii care nu au un minim de bun simt sa te anunte ca nu ajung la intalnire, oamenii care te inteleg gresit, oamenii care te lingusesc pentru propriile lor interese malefice, oamenii fara rusine, oamenii fara 7 ani de acasa, oamenii fara sentiment, oamenii care arunca mizerii pe jos, oamenii care te stropesc cu masinile cand ploua afara, oamenii care rad de necazurile altora, oamenii care nu opresc la trecerea de pietoni, oamenii care trec pe rosu si tot pe tine te injura ca ai indraznit sa traversezi, oamenii care te dezbraca din priviri, oamenii care striga pe strada “hey papusa”, oamenii care nu stiu sa se imbrace, oamenii care fac glume proaste, oamenii care dau de pamant cu toate regulile, oamenii care cred ca a bate sau a omori pe cineva e razbunarea perfecta, oamenii care cred in razbunare, oamenii carora nu le pasa de suferinta altora, oamenii egoisti, oamenii parsivi, oamenii ingalati, oamenii care iti fura din geanta, oamenii care asculta melodii pe telefon in tramvai, oamenii care vorbesc tare in mijloacele de transport, oamenii care te intreaba daca ai ceas desi se vede clar ca nu ai, oamenii care nu mai cred in natura, oamenii care strica parcurile, oamenii care urasc animalele, oamenii care distrug orice farama de civilizatie, oamenii care batjocoresc femei si copii, oamenii care te inseala la cantar, oamenii care pot dar nu vor sa te ajute. Pe toti oamenii astia eu i-as inchide intr-o incapere, in intuneric, singuri… Poate asa mi-ar placea lumea in care traiesc!

Buried alive

Vremuri reci, vremuri crunte…parca se darama tot in jurul unei umanitatii ce nu mai stie sa-si recupereze nici credinta si curajul. Pe zi ce trece apar tot mai multe obstacole in calea noastra si indiferent de varsta suntem supusi unor chinuri ce sigur nu-si aveau locul intr-o poveste normala de viata. Fiecare pas ce-l facem duce spre nicaieri si toate minutele de rautate se aduna formand din ce in ce mai multe ore de suparari, nervi, stres, oboseala. Uneori inchid ochii si ma retrag in coltul meu de camera gandindu-ma ce sa fac sa merg inainte, cum sa adun curaj si forta sa calc peste ranile ce ne sunt provocate neincetat. Parca-i totul in van, li se permite sa respire aer si celor ce nu au ce cauta in lumea asta, li se da viata unor sacali ce-si conduc viata pe principiul “divide et impera”, ce nu simt niciodata durerea celui lipsit de resurse ci vad doar nevoile lor murdare. Pasiunile si arta sunt coborate la rang de nimicuri, cultura si invatamantul dispar incet incet si se creeaza o generatie de oameni cruzi si nestiutori. De-as fi stiut ca o sa fie asa… as fi ramas pe veci copil, sau poate ca daca as fi avut puterea, nici nu mi-as mai fi permis sa ma nasc. La ce bun toate ideile marete de pace si la ce bune visele in afara doar ca-s mijloace de respiro? Nu vreau sub nicio forma sa ma las batuta, si cat voi putea, voi respinge ceea ce avanseaza cu putere si acopera pe cei mai slabi de inger. Mi-e rusine si mi-e urat in lumea asta…

In alta ordine de idei sunt bine, ma impart intre master si traduceri, incerc sa pastrez ultima farama de avant pentru a zbura dincolo de granita cu lumea cartilor si a artei, ma inchid acolo si traiesc prin personajele lor… Voi cum va duceti zilele?

Nebun de dor…

Ma trezesc in fiecare dimineata cu un gand teribil de a distruge tot ce prind in calea mea , tot ce inseamna ipocrizie, nesimtire, prostie, mizerie, uratenie, ura, cosmaruri, nebunie. Am ajuns sa rascolesc in sus si in jos tot internetul asta si abia reusesc sa dau peste o amarata vorba buna, peste un gand curat, peste un zambet. Numai certuri si impresii de mari scriitori si cultura zero. Incerc sa caut zi de zi motive sa trec prin jegul cotidian si noroc ca am o imaginatie bogata si mai gasesc cate unul ratacit in vreun colt pierdut. Cum pot unii sa traiasca in impotenta si nemernicie, cum pot afirma in gura mare ca-s inteligenti cand ei nu stiu sa poarte o conversatie civilizata, e penibil cum toti ridica pretentii si au impresii de grandoare cand lumea asta se prabuseste incet incet din neputinta si lenea noastra. Uneori ma intreb unde pot sa gasesc taramul ala de culori vesele ce-mi poate calma sufletul zbuciumat de ploaia asta necontenita. Timpul trece peste noi, ingropandu-ne si mai adanc in sentimentul prost al lipsei de curaj, iar gandurile parca zboara spre o lume imaginara unde te poti inchide sa fii tu , sa respiri aerul marilor bucurii si nu pe cel al dezamagirii. Sunt atat de consternata ca am prins epoca aceasta a lipsurilor, ca sunt zile cand as lua-o razna si m-as duce in Paradis sa pot sa traiesc din nou ,nu sa stau molesita in aglomeratia de cadavre si in mirosul asta de minciuna si dispret. As vrea sa fiu mica sa nu inteleg ce se intampla cu lumea, as vrea sa nu am minte sa nu trebuiasca sa gandesc, as vrea sa nu am un sistem nervos sa nu trebuiasca sa mai simt ura si tristetea asta ce ne inconjoara. Sunt constienta ca acesta este un mesaj de refulare, trebuia sa scot din mine ce am tinut prea indelung timp asa ca va rog sa imi fie iertate cuvintele acestea ca o pata pe tabloul vesniciei. Bine ca s-a inventat speranta si tot insistam in ea ca altfel ne-am fi luat toti zilele pana acum si n-ar mai fi judecat nimeni care sunt motivele.  Covarsitoare ganduri plutesc acum prin minte, nu stiu ce va fi maine, dar sper din tot sufletul sa fie mai bine…

P.s:  MASTILE JOS!

RMA fail

M-am trezit cam tarziu azi, dupa ce aseara am zis sa vizionez faimosul Romanian Music Awards, pe care zau ca mai bine il ratam ca nu pierdeam nimic. Stiam din experienta anilor trecuti, mai exact pe la inceputurile RMA ca ne mai salva si noua seara cate un artist strain, ei as de data asta a fost criza… Sau probabil ca n-o mai fi fost niciunul indeajuns de cretin sa vina sa cante pe aceeasi scena cu toate nulitatile alea de formatii. Am stat si am rabdat atatea ore, zau ca nici nu mai stiu cate, stiu doar ca se facuse noapte, pentru trupa Okapi Sound, respectiv, Grasu xxl, Guess who and the rest si cand mare minune mare, gata sa inceapa mult asteptatul moment ce-mi vad ochii si imi aud urechile? Pianul lui nea Moculescu FAIL, maree dezamagire ce a adus pana la urma la un show destul de frumos pe care numai Guess Who stie sa-l faca. Publicul a cantat impreuna cu el, piesa Locul Potrivit exact asa cum trebuia.  Alte detalii, sonorizare proasta, o Andreea Banica foarte misto live, un Smiley ragusit si un puhoi de trupe din miscarea asta noua de acum, cum ii zice ? aa house parca =)) Ma gandesc oare cand vom fi si noi in stare sa organizam un show din asta cum fac astia adevarati din State sau din Europa, cand o sa se mobilizeze “artistii” astia ai nostrii sa nu-si mai bata joc pe fata de public cu playbackurile lor penibile, la unele e atat de mare diferenta de voce incat zau ca ma mir de ce nu era si Simona Senzual pe acolo ca s-ar fi incadrat perfect. Dezamagitor si trist, n-avem resurse si cand zic resurse ma refer la munca, spirit organizatoric etc. Mi-a soptit o pasarica un zvon ca la anul in iunie s-ar putea sa ne viziteze Bon Jovi, ii astept ca pe o gura de aer proaspat… Pana atunci, RMA for me never again!

Acestea fiind spuse, let us never speak of RMA no more! )
P.s : Eu abia acum realizez ca-s licentiata in Limbi Straine si in curand traducator cu autorizatie. Nu-mi mai incap in piele de fericire !

O zi frumoasa tuturor!

Decay

In jur se aduna corbii nerabdatori sa-si inhate urmatoarea victima, oamenii se transforma in niste monstrii intunecati care nu cunosc decat esentele raului: minciuna, tradarea si ura. Dispretul si scarba sunt la ordinea zilei in lumea noastra, cerul devine din ce in ce mai intunecat si parca tot ce inseamna fiinta pe acest pamant devine obsedata de non valori. Daca m-ai fi intrebat cand aveam 10 ani, cum cred eu ca o sa fie viata peste 12 ani as fi raspuns ca la fel de frumoasa ca in era copilariei mele, ba chiar mai frumoasa, ca aveam sa ajung ceea ce imi doream de mult, sa impletesc ganduri curate cu dragoste si sa traiesc din plin fiecare moment ce mi se acorda de undeva de sus. Am tot sustinut ca incerc sa fiu cat mai pozitiva, atitudinea asta mi-a schimbat, intr-un oarecare fel, viata, insa parca se umple paharul din ce in ce mai mult si  atunci cand vezi atata ura si scarba si minciuna si nemernicie in lumea in care traiesti, parca ti-e tot mai dificil sa o tii tot asa intr-o veselie cand te gandesti ca maine s-ar putea sa nu mai impartasesti necazurile astea fiindca esti in stare sa renunti la tot. Pentru o secunda, te gandesti la cum ar fi sa renunti, sa te simti dintr-odata liber, fara niciun fel de constrangeri , fara dureri, fara sa fi nevoit sa auzi, in fiecare zi, cuvinte urate si atata batjocora . S-a rasturnat lumea cu susul in jos, cei prosti sunt la putere iar cei cu ceva materie cenusie stau deoparte, fug. As fugi, as fugi cat ma tin picioarele daca as stii ca nu mai e nimic sa ma tina aici, daca n-ar fi familie, daca n-ar fi orasul asta pe care il iubesc atat de mult si toti prietenii aceia ce m-au abandonat ca pe o carpa. As renunta daca n-as avea macar o singura secunda speranta ca se mai poate face ceva. Incep sa pierd credinta ca oamenii din tara noastra se vor schimba; si nu vorbesc aici de Guvern neaparat, ci de popor, e incredibil in ce fel se poarta unii cu altii, cum se incurajeaza prostia, nestiinta, bataia de joc, lipsa bunului simt, limbajul grotesc. E incredibil si totusi adevarat, parca destrama toate teoriile mele de copil si vechea mea speranta ca voi trai intr-o lume frumoasa , asa cum merit. Parca se pierde tot, si nu stiu ce as putea face, sa raman aici si sa mor odata cu nava ce se afunda in marea nesimtirii sau sa ma urc intr-o barca de salvare si sa navighez spre taramul bunului simt? Am nevoie de incurajari, de tarie, de oameni care sa ma faca sa zambesc, simt ca ma afund intr-un intuneric nemarginit si am nevoie de o mana sa ma salveze. Aproape ca ma sufoc, si totusi ceva inca ma tine aici.

“Traieste ca un om curajos; iar daca nu ai noroc, infrunta-i loviturile cu o inima curajoasa.” – Cicero

“Fericirea este sensul si scopul vietii, singura tinta si finalul existentei umane” – Aristotel

“Inima are motivele ei, despre care judecata nu are cunostinta “– Antoine de Saint-Exupery

Nemuritor timp

Ma ustura ochii de plans si fum, durerea atroce ce-o simt in suflet imi sterge din fata privirii tot ce e bun si frumos, invat sa ma razbun si sa scap de teama, un sentiment trist ce ma cuprinde il imbratisez fiindca simt ca am ajuns la o limita, fiindca mintea nu-mi mai poate canta versurile acelea vesele cand sufletul nu simte cantecul iubirii de aproape. Simt frigul ce coboara peste poteca vietii mele si ma intreb doar : oare cat mai pot? Pana cand nemarginirea aceasta a clipelor de chin? Sa devin o piatra goala si rece de mormant cand lipsurile imi vor apasa cu greutatea lor, palmele pline de sudoarea anilor munciti in slujba sperantei. Pana cand sa simt rece si cald, pana cand nemurirea acestor tragedii? Fiecare dimineata incearca a fi un nou inceput dar sfarseste prin a fi doar o continuare proasta a zilei de ieri, cand atingerea cuvintelor dure se simte in adancul spiritului, cand cei din jur nu stiu decat a jigni si a se infrupta din suferinta mea. Iertate sa imi fie gandurile negre, ma strofoc sa supravietuiesc intr-o lume plina de falsuri si minciuna. Cand cei ce ar trebui sa-mi fie parinti ma judeca si cei ce-ar trebui sa-mi fie prieteni ma dau la o parte, cand viata ma indeamna sa fiu muncita si tradatoare. Adormita de vise nespuse, inchid ochii fie ca-i zi sau noapte si vreau doar ca totul sa se termine cat mai curand.  Valurile oceanului din vis ma izbesc cu o putere nemiloasa, de stancile ce-ar trebui sa incununeze sfarsitul si totusi nu mor. Copilul ce-a crescut fara un nume devine mana ce te conduce pe drumul anevoios ce-l poarta maestrul Timp, pe unde’s putine placeri si multe dureri, ca intr-un final sa te poti uita inapoi si sa crezi ca toata viata ta n-a fost doar o suflare de vant. Atatea visuri distruse si atatea sacrificii, au meritat oare sa pierdem ce-am pierdut, au trecut atatia ani si inca nu stiu cine-i nobil si cine-i  intelept. Stiu ca o sa continui in marea de suflete pierdute, am sa-mi continui calatoria neuitandu-ma inapoi caci iubirea de semeni e prea mare sa nu pot ierta cuvinte spuse din inconstienta.

Cateva cuvinte

Vaai, cu cata emotie isi traiesc unii oameni viata, cu cata ardoare asteapta ei ziua de maine pentru a avea o noua ocazie de a-si renega familiile, prietenii, si pe Dumnezeu. Ma plictisesc atat de tare discutiile despre credinta and shit, oamenii nu se mai satura sa caute raspunsuri, alearga toti intr-un vartej plin de praful propriilor intrebari fara sens, se trezesc dimineata cu ganduri marete de a-si trai viata de rahat, alaturi de prietenii pe care ii reneaga dar la nevoie ii cauta. Ma enerveaza sa aud ca toti sunteti mari si tari, ca toti va dati vanatorii adevaratei suprematii, caci fiecare ar vrea sa conduca macar pentru o secunda fie si o lume imaginara pe care si-o creeaza in speranta ca egourile lor vor creste tot mai mari pe masura ce trece timpul. Sunt scarbita, da sunt, ca exista creaturi ale unui zeu suprem care au fost lasate pe acest pamant cu cele mai idioate defecte pe care le poate avea un om. Hai sa nu ne mai punem intrebari stupide si sa nu ne mai dam mari si tari ca noi nu credem in nimic, cand stim foarte bine ca am fost lasati pe lumea asta de cineva si nu am aparut aici singuri din praf. Probabil ca e foarte greu sa te simti condus de o putere suprema, te simti atat de mic si de insignifiant si vrei si tu un coltisor doar al tau in care sa nu fii condus de nimeni, dar recunoaste ca traiesti intr-o lume in care exista o forta superioara si fie ca-ti convine sau nu, toata vorbaraia asta despre credinta sau mit izvoraste dintr-un noian de vise neimplinite de maretie pe care il ai tu si il au toti oamenii de pe planeta. Nu ma intereseaza parerea voastra despre religie, cum nu ma intereseaza cu ce scop va treziti dimineata in propriile voastre lumi gri si plictisitoare inconjurati de propriile voastre minciuni cu care va hraniti si pe care incercati sa le impuneti si altora. Fiecare are dreptul sa creada in ce vrea, dar cum nici eu nu incerc sa te conving pe tine ca Dumnezeu exista, incearca nici tu sa mai predici si sa pui intrebari stupide la care probabil nu vei gasi niciodata raspuns. Cel mai bun lucru pe care il poti face e sa-ti tii gura si sa te bagi inapoi in casuta de paie , traindu-ti viata ta banala de oaie din turma de mioare ratacite. Dar, oh asa e…cine’s eu sa vorbesc, doar inca un om cu iq-ul sub 100 cum sunt toti astia care cred in Dumnezeu nu? Sarbatori fericite!