Nebun de dor…

Ma trezesc in fiecare dimineata cu un gand teribil de a distruge tot ce prind in calea mea , tot ce inseamna ipocrizie, nesimtire, prostie, mizerie, uratenie, ura, cosmaruri, nebunie. Am ajuns sa rascolesc in sus si in jos tot internetul asta si abia reusesc sa dau peste o amarata vorba buna, peste un gand curat, peste un zambet. Numai certuri si impresii de mari scriitori si cultura zero. Incerc sa caut zi de zi motive sa trec prin jegul cotidian si noroc ca am o imaginatie bogata si mai gasesc cate unul ratacit in vreun colt pierdut. Cum pot unii sa traiasca in impotenta si nemernicie, cum pot afirma in gura mare ca-s inteligenti cand ei nu stiu sa poarte o conversatie civilizata, e penibil cum toti ridica pretentii si au impresii de grandoare cand lumea asta se prabuseste incet incet din neputinta si lenea noastra. Uneori ma intreb unde pot sa gasesc taramul ala de culori vesele ce-mi poate calma sufletul zbuciumat de ploaia asta necontenita. Timpul trece peste noi, ingropandu-ne si mai adanc in sentimentul prost al lipsei de curaj, iar gandurile parca zboara spre o lume imaginara unde te poti inchide sa fii tu , sa respiri aerul marilor bucurii si nu pe cel al dezamagirii. Sunt atat de consternata ca am prins epoca aceasta a lipsurilor, ca sunt zile cand as lua-o razna si m-as duce in Paradis sa pot sa traiesc din nou ,nu sa stau molesita in aglomeratia de cadavre si in mirosul asta de minciuna si dispret. As vrea sa fiu mica sa nu inteleg ce se intampla cu lumea, as vrea sa nu am minte sa nu trebuiasca sa gandesc, as vrea sa nu am un sistem nervos sa nu trebuiasca sa mai simt ura si tristetea asta ce ne inconjoara. Sunt constienta ca acesta este un mesaj de refulare, trebuia sa scot din mine ce am tinut prea indelung timp asa ca va rog sa imi fie iertate cuvintele acestea ca o pata pe tabloul vesniciei. Bine ca s-a inventat speranta si tot insistam in ea ca altfel ne-am fi luat toti zilele pana acum si n-ar mai fi judecat nimeni care sunt motivele.  Covarsitoare ganduri plutesc acum prin minte, nu stiu ce va fi maine, dar sper din tot sufletul sa fie mai bine…

P.s:  MASTILE JOS!

Nemuritor timp

Ma ustura ochii de plans si fum, durerea atroce ce-o simt in suflet imi sterge din fata privirii tot ce e bun si frumos, invat sa ma razbun si sa scap de teama, un sentiment trist ce ma cuprinde il imbratisez fiindca simt ca am ajuns la o limita, fiindca mintea nu-mi mai poate canta versurile acelea vesele cand sufletul nu simte cantecul iubirii de aproape. Simt frigul ce coboara peste poteca vietii mele si ma intreb doar : oare cat mai pot? Pana cand nemarginirea aceasta a clipelor de chin? Sa devin o piatra goala si rece de mormant cand lipsurile imi vor apasa cu greutatea lor, palmele pline de sudoarea anilor munciti in slujba sperantei. Pana cand sa simt rece si cald, pana cand nemurirea acestor tragedii? Fiecare dimineata incearca a fi un nou inceput dar sfarseste prin a fi doar o continuare proasta a zilei de ieri, cand atingerea cuvintelor dure se simte in adancul spiritului, cand cei din jur nu stiu decat a jigni si a se infrupta din suferinta mea. Iertate sa imi fie gandurile negre, ma strofoc sa supravietuiesc intr-o lume plina de falsuri si minciuna. Cand cei ce ar trebui sa-mi fie parinti ma judeca si cei ce-ar trebui sa-mi fie prieteni ma dau la o parte, cand viata ma indeamna sa fiu muncita si tradatoare. Adormita de vise nespuse, inchid ochii fie ca-i zi sau noapte si vreau doar ca totul sa se termine cat mai curand.  Valurile oceanului din vis ma izbesc cu o putere nemiloasa, de stancile ce-ar trebui sa incununeze sfarsitul si totusi nu mor. Copilul ce-a crescut fara un nume devine mana ce te conduce pe drumul anevoios ce-l poarta maestrul Timp, pe unde’s putine placeri si multe dureri, ca intr-un final sa te poti uita inapoi si sa crezi ca toata viata ta n-a fost doar o suflare de vant. Atatea visuri distruse si atatea sacrificii, au meritat oare sa pierdem ce-am pierdut, au trecut atatia ani si inca nu stiu cine-i nobil si cine-i  intelept. Stiu ca o sa continui in marea de suflete pierdute, am sa-mi continui calatoria neuitandu-ma inapoi caci iubirea de semeni e prea mare sa nu pot ierta cuvinte spuse din inconstienta.

Top Gear in Romania

Urmaresc Top Gear cam de vreo 3 ani, si da am fost foarte fericita cand am auzit ca vin in Romania, asa ca primul episod din sezonul 14 mi-a adus o mare bucurie. Am tot vazut pe net fel si fel de comentarii la articole despre emisiune, despre acei oameni pe care ziarele noastre de rahat ii intituleaza mari piloti de automobile, si care intr-un final sunt tot oameni ca si noi. Ne asteptam ca niste oameni din alta tara sa vina la noi si sa prezinte ce? Sa ascunda mizeriile, tiganii, praful si gropile de pe strazi? Nu, ne asteptam ca acesti oameni, pe care sigur nu consideram injositor sa-i pupam in cur ca vaai ne-au dat atentie, sa arate realitatea cruda, aceea ca tara noastra e o tara superba, cu peisaje minunate scoase din basme din copilarie, cu monumente vechi si cu cladiri extraordinare construite de oameni mari, cu singura trasatura distinctiva aceea ca oamenii sunt niste jigodii. Oameni dragi, aveti tupeul si nerusinarea sa va asteptati ca niste vedete engleze sa ascunda mizeria voastra? Aveti tupeul si nesimtirea sa vreti o emisiune care sa arate numai ce-i bun in tara asta? Pe deasupra va mai si vedeti mari cocosi, cum ca vaii ce tupeu au avut aia de si-au batut joc de noi. Permiteti-mi sa va spun ca sunteti niste terminati si ca locul vostru e la coada vacii, echipa de la Top Gear a prezentat Romania intr-un mod in care nici o suta de spoturi cu Romania Land of Choice ale Elenei Udrea, nu il vor putea ajunge din urma nici macar cat sa atinga profesionalismul acestor oameni care au calatorit in toata Europa si au vazut tari si orase, si in fiecare au avut ceva de ironizat, fiindca asta fac ei, asta le este emisiunea! Dragii mei vad ca tot comunisti ati ramas, democratia inseamna libera exprimare fie ca va place sa nu.  Cei ce au mai ramas cu putina minte in tara asta rogu-va nu va mai stresati in a va contrazice cu cei de jos, ei nu vor fi convinsi niciodata ca nu au dreptate.  Personal, le multumesc lui Clarkson, May si Hammond pentru o emisiune cum numai ei stiu sa faca, unde ne-au tratat cu respect si minima decenta, tara. Pentru ca intr-un final sa spuna ca Transfagarasnul este cel mai frumos drum din lume. Am putea avea mult mai mult, daca ne-am schimba felul de a gandi si daca n-am mai fi atat de ocupati sa ne uram si sa ne jignim intre noi, si am respecta pamantul asta care ne-a dat nastere si care ne-a  oferit mereu bogatie culturala si peisagistica.

so sick…

Asa m-am saturat de prostia asta de trai romanesc, de caracterele oamenilor, de viata pe care o ducem, de salariile mici, de munca multa, de lipsuri, de nevoi, de saracie, de rautati, de tot…Am de ales intre a fi studenta la zi fara bani, si studenta la fr cu bani, ma tot gandesc, si nu reusesc sa-mi dau seama ce sa aleg. Pe de-o parte sa-mi termin facultatea cu note mari, sa incep masterul si a doua facultate si pentru ce? Nimeni din tara asta nu-mi asigura locul de munca, salariu, nimic nu e cert in Romania. Sa lucrez in alt domeniu, sa-mi formez o cariera( oare se mai poate in tara asta?), un drum in viata. Cum fac sa decid ce e mai bine pentru mine? Cum aleg, cand orice asa alege nu stiu unde ma duce. Cum fac cand sunt presata de familie, sa fac ceva ce nu-mi doresc, cum le spun ca nu-mi doresc acelasi lucru ca si ei, ca am alte dorinte, alte aspiratii, ca nu vreau sa traiesc o viata care depinde de dorintele lor? Cum fac sa nu dezamagesc pe nimeni? Cum fac sa ma gandesc si la mine macar pentru o secunda si sa incetez sa mai fiu ce-si doresc altii sa fiu?Asa tare m-am saturat si nu gasesc nici un punct de sprijin, o ramura de care sa ma agat, ceva….Ce poate face un tanar in Romania de azi? A reusit cineva sa faca ceva ce-i place fara sa fie fortat de imprejurari, fara sa se gandeasca la bani? De ce avem atata nevoie de banii astia nenorociti, care ne fac sa ne vindem sufletele uneori, alteori transforma oameni buni in sclavi, destrama familii…Cu riscul de-a parea ca fug de responsabilitati, imi doresc tare mult sa fi ramas copil, sa nu mai simt teama asta de calatoria pe  care trebuie s-o incep. Vreau pentru o zi sa stau sa fac ce vreau eu, ce-mi place mie, sa nu mai fiu nevoita sa ma gandesc ce fac maine. Vreau pace, vreau relaxare, vreau o oaza de liniste…

Pretentii

In lumea asta “minunata” toti au pretentii….Parintii te vor toba de carte, daca ar putea , te-ar inchide in casa cu cartea sub nas, au pretentii sa devii om mare, au pretentii sa devii mai tare decat fiica/fiul vecinei, si nu inceteaza a te stresa ca ala-i mai bun ca tine, ala cum poate, ala cum reuseste…Prietenii au pretentii, sa-i suni numai tu, sa iesi cand vor ei, sa faci ce au ei chef, cand au ei chef, cum au ei chef, daca n-o faci devii persona non grata. Vecinii au pretentii, vaii ia uite cu cine umbla, vaai ce haine si-a luat, vaaai ia uite cred ca se cupleaza cu x-ulescu. Dar vai ce pacat, si-a fost crescuta bine, saracii ei parinti, ce suparati trebuie sa fie…. Bai oameni buni ce va fute grija de ce fac eu? Cu ce te afecteaza pe tine ca fusta mea e cu 3 cm mai scurta decat trebuie, ca port nush ce fel de cizme. Ca machiajul meu e strident si ca imi vine sa tip cand te aud cum dansezi langa masina ta “smechera” cu manele la maxim. Ce sunteti frate atat de invidiosi si de nesuferiti? De ce nu vedeti barna din ochiul vostru si dupa sa veniti sa-mi spuneti mie ca sunt ‘nu stiu cum”. Toata lumea vrea favoruri, toata lumea are pretentii, toti vor respect, incredere….astea se castiga greu dragilor, foarte greu. Nu e problema voastra cu cine umblu, cu cine ma fut, sau ce visez si cum….Pretentii, pretentii, pretentii….get a life!!

By Evil Me