Des fleurs de lys blanches sous un ciel bleu de cristal
Des balades sous une neige en forme d’étoile
Des érables aux couleurs d’une passion fatale
Les odeurs d’une forêt qu’un beau lac dévoile
Les reflets d’un grand feu sur nos visages pâles
Une lumière intense par des nuits boréales
J’aime tes poèmes, ton coeur, ta liberté
Tu es la seule terre où
Mon âme s’est posée
Un accent dont personne ne connaît les secrets
Un français qui s’élance dans des mots oubliés
Une manière inimitable de chanter
J’aime tes blasphèmes, ta foi, ta dignité
Tu es comme une île
Que l’on ne peut pas quitter
J’aime tes poèmes, ton coeur, ta liberté
Tu es comme une île
Que l’on ne veut pas quitter
Des paysages qui mélangent au plus que parfait
Des dessins que la nature ne refait jamais
L’impression d’être entrée au jardin de la paix
Je n’oublie rien de rien
Et je reviens.
Lara Fabian
Caut, cauti, cautam, dragostea aceea mare pe care o vedem in filme, caut sentimentul acela ce ma umple de fericire, caut fluturasii aceia ce zboara nestingheriti prin stomac, starea aceea de beatitudine, de neliniste placuta, de agitatie permanenta, de necunoastere. Senzatia aceea ce nu poate fii descrisa in cuvinte, fantezia visurilor mele, cantecul unei intregi vieti de asteptari si de dorinta de a avea mai mult, nemultumita de sentimentul ce incet incet isi face loc spre departari stranii. Cautam fericirea si nu stiam ca poate e in fata mea, nici acum poate nu stiu. Desi am un presentiment ciudat ca e langa mine, ca zambetul acela ce-l caut , ce-mi insenineaza zilele e langa mine, e atat de aproape ca parca ii simt atingerea catifelata, si parfumul zilelor de ieri si de maine le simt in preajma mea , urmarindu-ma neincetat ora de ora, clipa de clipa. Mangaierea aceea electrizanta, ce da fiori in tot corpul, o simt uneori pe spate, e ca si cum as fi atinsa de un inger, iar gandul ca poate fericirea sta chiar langa mine in momentele de meditatie, e covarsitor. Si totusi parca totul pare atat de complicat, iar sentimentul ce ma cuprinde e unul de liniste, de siguranta, de nimic si totusi de nenumarate. Eeh zile ce trec si poarta cu ele si clipa mea de fericire, oameni ce trec prin viata mea si imi lasa cate o bucatica din gandurile lor. Inca mai simt acest ceva ce nu stiu cum sa-l denumesc, si astazi il accept ca pe o parte din mine. Imi lipsesti…
Sunt succese care te injosesc si infrangeri ce te inalta, spunea un Nicolae Iorga al nostru al romanilor, aici in tara unde toata lumea alearga dupa castiguri crezand ca daca pierzi ceva esti un ratat si un nerealizat. Oameni ce isi pun toate sperantele intr-o calatorie din care nu se stie daca vor iesi castigatori sau pierzatori. Viata e un lung sir de piedici asezate in calea noastra, pe masura ce le depasesti devii tot mai puternic si tot mai aproape de scopul tau initial. Unii spun ca le e frica de moarte, dar cred ca le e mai frica de viata, caci pana la urma moartea e o incununare a unei vieti pline de bune si rele, e ultima statie din gara vietii. Pana acolo insa trebuie sa calatoresti prin tot felul de lumi, sa asculti, sa inveti, sa judeci, sa asezi intr-un sertar al mintii tot ceea ce e frumos si nobil si te ajuta sa iti continui drumul. Tot ceea ce ai adunat in viata este un manunchi de experiente variate pe care le porti dupa tine incercand sa extragi esenta din ele si sa legi ceea ce gasesti cu ceea ce iti creezi in viitor, visele si dorintele tale sunt nazuinte spre care plutesti usor prin ceata lumii noastre, lucruri pe care nu le poti implini decat daca inveti din momentele in care ai pierdut cate ceva. Ma intrebam adeseori de ce a trebuit sa invat iubirea de aproape doar dupa ce-am pierdut mai multe persoane dragi, de ce a trebuit sa fac asta cand totul a fost prea tarziu? C-asa-i viata, te poarta prin lumi diferite, iti aduce in cale oameni diferiti si te invata cum sa-i pretuiesti, fiecare pas pe care-l faci e o caramida in constructia viitorului tau si fiecare invatamant pe care il tragi este cimentul ce ajuta la zidirea acestei constructii. De cele mai multe ori cand simti ca viata ti-a dat o lovitura grea si pare ca te-a infrant, gandeste-te ca dupa furtuna vine mereu soare iar satisfactia pe care o ai ,cand vezi ca dupa o infrangere vine un castig, e de doua ori mai mare. Pastreaza cu tine tot ce ai adunat de-alungul vremurilor si invata de la fiecare om ce-ti trece prin cale, numai asa poti spune ca ai trait o viata cu adevarat completa.
Nimic nu spala mai bine amintirile neplacute si mizeria de pe drum, ca o ploaie de primavara, deasa si racoroasa… Inca o zi in care te trezesti cu ganduri negre, inutile dar totusi obsedante, ce te urmaresc de-alungul zilei , ropotind ca picaturile de ploaie pe marginea soselei cenusii si umede. Inca o zi petrecuta intr-o rutina perpetua, sub influenta unei presiuni ce vine de undeva din visele tale. Fara sa vrei visezi in fiecare noapte acelasi lucru, vezi marea involburata cum isi raspandeste furia peste tot ce-i mic si neinsemnat in calea ei, valurile ce se sparg de un mal erodat tot mai tare de Maria Sa. Intr-o secunda te gandesti ca natura ne poate face sa ne simtim atat de mici, exact ca furnicile acelea ce le calcam in picioare cu trufie, asa intr-o sutime de secunda , natura face ce vrea din noi, fie ca-si raspandeste uriasele-i brate si ne acopera cu cenusa si fum, sau apa si foc. Si meritam cu varf si indesat tot ceea ce primim, fiindca nu stim sa respectam ceea ce ne este superior, tratam cu dispret fiindca avem impresia ca suntem cei mai puternici. Ce trist arata omenirea cand natura isi revarsa asupra-i toata ura. Te face sa te gandesti la importanta ta pe acest pamant, care ti-e rostul si ce faci sa le fie bine si celor din jurul tau , nu numai tie. Inca o zi ploioasa de primavara, iar eu tot cu ale mele idei marete de a schimba lumea, like that’s gonna happen ).
As putea fi fericita daca norii s-ar da la o parte lasandu-i cale libera soarelui maiestuos, as putea fi fericita daca sarbatorile ar insemna si altceva decat ghiftuiala pentru oamenii din tara mea, as putea fi fericita daca Sfintele Pasti ar fi un motiv de liniste si pace, de caldura sufleteasca , as putea fi fericita daca o parte din oamenii pe care ii vad cersind pe strada in fiecare zi ar avea macar un cozonac si un ou de Paste, as putea fi fericita daca copii mici ar invata sa citeasca povesti inainte de Hannah Montana, as putea fi fericita daca macar jumatate din cei care-si pierd vietile drogandu-se ar fi ajutati si sprijiniti sa se poata bucura si ei de realitate, chiar de-i cruda in aceasta tara. As putea… sa fiu fericita daca jumatate din timpul alocat reclamelor ar fi alocat filmelor educative, daca oamenii ar avea mai multa grija de natura, daca am putea fi mai putin rai si mai putin egoisti, daca am darui mai mult celor ce le lipseste dragostea, daca as vedea ca copacii verzi nu-si pierd frunzele din cauza poluarii si caldurii excesive, daca macar jumatate din fumatori s-ar lasa de tigari asa cum am facut-o eu, daca jumatate din populatia acesti tari ar avea ambitie si curaj sa iasa sa-si ceara drepturile si sa nu se mai lase calcata in picioare. As fi fericita daca prietena mea din anii tineretii si-ar aduce aminte cate lucruri frumoase am facut impreuna si ar pretui din nou prietenia mea, si ar fi fericita daca oamenii care se simt deprimati si tristi m-ar lasa sa le intind o mana de ajutor sau un umar pe care sa planga fiindca nu-mi doresc decat ca noi toti sa fim fericiti, as fi fericita daca membrii familiilor ar comunica cu ai lor copii si nu s-ar mai certa din fleacuri, as fi fericita daca ar avea toata lumea serviciu si vacante la mare, daca toate animalutzele din adaposturi si-ar gasi stapani, as fi fericita daca n-ar mai fi omoruri si hotii, daca fiinta pe care o iubesc cel mai tare pe lumea asta ar fi langa mine atunci cand trebuie as fi fericita ! Sa speram ca lumina de Pasti o sa ne arate calea ce trebuie s-o urmam pentru a fi cu totii fericiti si a ne da seama ce pierdem daca nu traim asa cum trebuie.
Sa scriu…sa nu scriu….imaginatia imi zboara ca o pasare abia iesita dintr-o colivie…Am atatea ganduri si totusi niciunul, nu reusesc sa le adun, as vrea sa le strang in pumn si sa le dau drumul numai cand vreau eu, sa inchid in palma maretia clipei de ieri, parfumul zilelor de saptamana asta, sunetul clipelor de azi, sinceritatea clipelor de maine…Visul asta ce ma cuprinde pe zi ce trece pare tot mai real, am strans atat de multe amintiri frumoase, le-am legat frumos si le-am asezat intr-un cufar. Am vrut sa aduc in viata mea lumina si lumina se facu, am vrut sa aduc in viata mea senzualitatea picaturilor de apa pe pielea fierbinte, am vrut sa ascult cantecul unui suflet aproape de-al meu, am vrut atat de multe si cazand si mereu ridicandu-ma, am reusit sa le adun in viata mea. Si acum? Ce e de facut? Oare am gasit ce-am cautat? Oare visul asta se va stinge si el… incet ca multe altele ce mi-au umbrit uneori zilele? Sau va renaste, va creste si va deveni realitate, nu…nu i-as spune asa, realitatea e un cuvant prea dur pentru ce ar trebui sa fie. NU, eu raman la visul meu, raman la fluturii mei ce ma poarta prin campia de flori de primavara, printre parfumuri de suflete dragi si rasuflari de ingeri. Mi-e dor, iar mi-e dor, as vrea sa cuprind in mana toate visele noastre si sa le repornesc, sa le reaprind, sa fim iar niste copii cu idealuri si sperante nepretuite… Cand am sa imi dau seama ca oamenii nu zabovesc in a ma cunoaste, iar cei ce se opresc o clipa si asculta muzica inimii mele nu raman atat cat mi-as dori eu sa stea. Si fiecare prieten ce-mi pleaca de alaturi, pleaca cu o parte din mine, sunt multumita ca macar le ramane ceva de la mine…asta ma face fericita. Iar pentru mine…pentru mine , bucuria zilelor cu tine…
Se apropie sarbatorile de iarna….si pe straza vezi luminite colorate agatate de copacei, beteala colorata prin magazine, globulete negre, argintii, rosii, verzi, roz, albastre, bradutzi verzi…Lumea colinda, in cautarea de cadouri pentru cei dragi, copii sunt veseli ca au luat vacanta….afara e frig de ingheata pietrele si totusi inca asteptam sa ninga. Ma gandesc cu tristete la cei ce nu vor avea parte de un Craciun tocmai fericit anul acesta, fiindca stiu ca sunt o groaza de copilasi acolo afara in frig, fara mancare si apa, copii care nu l-au vazut niciodata pe Mos Craciun, fie el si unul inventat, copii care nu au primit cadouri pana acum dar care probabil inca se roaga sa le fie bine. Pentru toti acestia haideti sa facem ceva lucruri bune si sa donam ce mai avem prin casa, si prin asta nu ma refer la ramasite , ci la jucarii, hainute si ceva mancare, cautati sa daruiti fiecarui copilas ce-l vedeti pe strada…poate nu toti dar macar cativa vor avea un Craciun mai bun ca in alti ani. Si cum e criza, s-ar putea ca si noi sa avem un Craciun mai sarac, desi eu n-am avut niciodata un Craciun cu mese in familie sau multa mancare, eu sunt fericita cu niste sarmalute, cozonacei, un tortulet pe care am sa-l fac eu anul asta, si restul de bomboane sub bradut….nu-mi doresc cadouri, nici n-ar avea cine sa imi dea….imi doresc sa ne fie bine mie si familiei mele si la anul sa fim un pic mai fericiti decat anul asta….dar despre asta o sa mai scriu later on. Restul lumii probabil ca e in toiul pregatirilor….sau cel putin incearca sa stranga ceva banuti… Eu am sa incep de pe acum cu colindele….
). 
Au carcotit...